Motivatie

7 aug. 2012

Politică și democrație la români

De câțiva ani refuz să mai discut despre politica din România. Am sentimentul că orice comentariu sau discuție ar induce automat o legitimare clasei politice. Personal consider că întreaga clasă politică românească este complet ilegitimă și orice discuție despre politica românească contemporană trebuie să plece de la lustrația întregii clase de politicieni.

Interesul privat nu este doar o prioritate a oricăruia dintre politicienii autohtoni, este cu mult mai mult decât atât: este o condiție a statutului de om politic. Dacă vreți, accederea la statutul de om politic se face prin trecerea unui examen al lipsei de onestitate, al capacității de a genera fraudă și a deservi interese private și de grup. Membrii clasei politice românești nu fac "politică" ci trafic de interese și favorizare de grup într-o economie energofagă și complet ineficientă.

*

Într-un articol din FP, un grec spune despre țara natală: "În Grecia nu ajunge resetarea sistemului politic, nu este nevoie doar de noi lideri, ci și de noi cetățeni".  Dimitrios Triantaphyllou face o descrie succintă a clasei politice grecești, care, grupată în jurul a două partide tradiționale, au ca singură logică de legitimare a reprezentativității politice favorizarea susținătorilor acestora indiferent de costuri și merite: " ... promiteau joburi și dădeau susținătorilor locuri de muncă ... utilizau statul pentru a-și recompensa susținătorii politici" când acest sistem a devenit imposibil de întreținut a intervenit criza. Crizei i-a urmat șomajul, dar șomajul de 22% nu a atins decât tangențial clientela politică, grosul șomerilor fiind din sectorul privat, adică chiar sectorul care mai producea cât de cât plus valoare în Grecia.

Ceea ce se petrece acum în Grecia ne este cunoscut: grecii refuză să accepte dezastrul în care se află, refuză să vadă cămările goale, falimentul care depășește de câteva ori capacitatea lor de producție. Cine este vinovat de falimentul Greciei? Clasa politică sau proprii săi cetățeni?

*

7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, un președinte destul de voluntar, grobian după cele mai multe dintre standarde și deloc comod pentru adversarii politici sau chiar pentru aliații săi, un președinte care a întreținut pe perioada mandatelor o atmosferă încordată presărată cu multe scandaluri dar lipsită de rezultate concrete în pedepsirea fraudei de stat și a politicienilor care o întrețin și o cultivă în interesul lor și al clientelei din sfera privată. 

Cu toate acestea regimul Băsescu comparat cu cel al lui Adrian Năstase reprezintă clar un progres măcar și doar prin reducerea masei clientelei politice ori prin sporirea masei de justițiabili de factură penală cărora DNA-ul le instrumentează dosarele în procesele îndelungi spre un final cu condamnare. Libertatea presei, îngrădită cu brutalitate în anii începutului de secol de aroganța premierului alintat ironic dulce-amărui "Bombonel", se bucură acum de o deplină putere de exprimare dovadă stând chiar campaniile de presă care au contribuit covârșitor la eșecul personal al președintelui la scrutinul încropit la finele lui iulie 2011.

Compatrioții mei, majoritatea acelora care din când în când mai vin la vot, au optat pentru demiterea președintelui răspunzând chemării disperate a unei părți a clasei politice care vede cu groază cum ștreangul justiției i se strânge la gât de la o zi la alta. 

Și iată cum, din sila de a mai privi către clasa politică, acum mă văd pus în imposibilitatea de a mai privi către cei pe care îi credeam victime ale sistemului politic, concetățenii mei cu memorie scurtă.

Guvernul Ponta, tandemul Ponta-Antonescu sunt cel puțin expresia infantilității noastre politice. Bâlbâielile lor sunt bâlbâielile noastre. Inepția gesturilor lor reprezintă inepția opțiunilor noastre, felul în care ei au înțeles să se servească după bunul plac de politică este expresia felului stupid în care noi am înțeles să ne folosim de democrație, o democrație pe care nu o merităm, pentru care, de altfel, nici nu am luptat și pe care nici nu cred că ne-am dorit-o cu adevărat vreodată.

*

Cetățeni români la vot