Motivatie

4 oct. 2011

Un tată fericit?

Da și Nu. Sunt un tată fericit pentru că am un fiu pe care îl iubesc nespus. 
Nu sunt un tată fericit pentru că un vraf de temeri legate de viitorul său nu îmi dau pace. Viitorul său îmi apare acum searbăd și cenușiu, ca al meu și al multora dintre dumneavoastră. Și pentru toate acestea mă simt responsabil și nefericit.
_______________________________

Cum aș putea să nu fiu fericit când fiul meu și verii lui mai mici merg la culcare cu câte o carte din care citesc înainte de a adormi? Când duminica aleargă cu nerăbdare și nesaț către rafturile bibliotecii pentru a-și alege alte cărți din care să culeagă fantastice aventuri în momente de tihnă?  Sunt fericit când îmi văd pruncii experimentând jocuri constructive: Lego, puzzle cu pasiune ori că aleargă în parcul din cartier cu copii vecinilor inventând jocuri noi. Cum să nu fiu fericit când văd televizorul nepornit cu zilele iar jocurile pe calculator doar un divertisment ocazional.

Azi ne-am supărat pe fiul meu și-am ajuns aproape de disperare verificându-i lecțiile pregătite la istorie. De obicei ne bazăm că își citește "lecția nouă" singur și că înțelege și reține de acolo majoritatea informațiilor importante. "Ascultarea" o facem apoi cât mai informal, căutând să lămurim aspectele mai puțin înțelese cu o curiozitate nedisimulată. Astăzi însă, după 30 de minute de lectură abia dacă putea articula 2-3 cuvinte fără noimă. Părea ca a dat lenea în el. 

Am luat cartea în mână să văd ce și cum. Lecția - Orașul și satul medieval. Manualul: tipărit pe o hârtie proastă, cu un text destul de mărunt și paragrafe interminabile din când în când întrerupte de poze mici și decolorate cu o rezoluție penibilă, niște reproduceri stupide din iconografia medievală. Întregul text de la prima propoziție și până la ultima exprimă ideii generale, mult prea abstracte pentru 11 ani. Fiecare afirmație stârnește în mintea copilului ambiguitate, confuzie.

Până la urmă am găsit în bibliotecă o carte de la editura RAO apărută în ciclul de mici enciclopedii. Am identificat un capitol în care se descrie orașul medieval. Textul cu caractere mult mai mari decât ale manualului descrie orașul în imagini simple: drumul pavat, clădirile, locuitorii și activitățile lor. Imagini mari simple și clare reproduc detaliile descrise de text într-o plastică adecvată vârstei. Lecția a fost salvată. Lectura mult mai facilă a creat curiozitatea și am putut închega apoi o poveste. În mintea copilului orașul acelei perioade acum era reprezentat în culori și nuanțe semnificative. Medievalul prinsese contur, gust și personalitate.
_______________________

Să presupunem ca părinții nu ar fi avut timp să consilieze în acea zi. majoritate părinților nu au acest timp. Unii nu pot. Ce ar fi urmat a doua zi? O nouă lecție povestită de un profesor grăbit să se încadreze în cele 20 de minute. programa nu iartă. Inspectoratul școlar îți cere socoteală dacă nu menții ritmul. Fără materiale adiționale, planșe machete sau mulaje profesorul face un monolog mai mult sau mai puțin abstract în fața a 30 de copii visând la Scooby Doo, Hana Montana sau alte personajele, mult mai apropiate lor. Apoi o nouă lecție pe care ar fi trebuit să o "învețe". La fel de abstractă și lipsită de gust ori culoare. Astfel devine istoria materia "pe care am detestat-o mereu"

Aidoma geografia, matematica, fizica ... Pentru fiecare din ele vine un moment de care cei mici nu trec mai departe. Golurile se adună și orice lecție noua ce urmează acesteia devine tot mai străină și grea. Profesorii uită că micuții din fața lor trebuie să priceapă ce li se transmite. Informațiile vor trebui de acum memorate, tocite iar asta pot face doar cei mai silitori.

În continuare copiilor li se vor pretinde note mari. Ușor de cerut verificat și contorizat notele devin singurul scop al copiilor noștri. Unii vor învăța să memoreze alții să copieze pentru notele mari. Alții vor abandona cursa notelor mari cuibărindu-se la pieptul cald al notei 5 pe care profesorul o acordă din motive ce nu mai au legătură cu ei. Sistemul contorizează altfel performața decât ne-am aștepta să o facă. După 16 ani de astfel de școală absolvenții nu sunt în stare să lege un capăt de ață.

Admir tenacitatea domnului Funeriu. Aplaud schimbarea în exigența impusă Bac-ului de anul acesta. Detest încercarea USL de a drege busuiocul printr-o lege aberantă și fără obiect. Cu toate acestea peștele de la cap se strică. Bacul e coada și nu de aici se începe, sau mai grav, nu aici se termină.

Întrebam în articolul  dl. Funeriu, ministrul copiilor noștri dacă ministrul are susținători printre profesori sau inspectorii școlari din țară. Nu știu, nu cred. Chiar dacă unii îl admiră, știu cu siguranță ca nimeni nu a încercat să le ceară sprijinul în reformarea pedagogiei românești.  O reformă în orice domeniu se pornește de la cel ce trebuie slujit. De la elev și nevoile sale. NU văd asta în acțiunile echipei Funeriu. Poate că activități temeinice se petrec dar noi de aici nu le vedem. Or să apară la un moment dat ca iepurele din pălărie? Nu cred! În ce constă această reformă, care sunt reperele de calitate, scopurile, țintele intermediare. Care sunt studiile de la care s-a plecat în stabilirea țintelor necesare? Și nu în ultimul rând: Care este industria pentru care-i pregătim?

Orice program ar avea dl. Funeriu, acum altele sunt prioritățile căci vin alegerile. Oricât de kamikaze ar fi guvernul Boc, PDL nu-și permite sa le ignore! La patru ani, la noi, oricum se schimbă guvernul și cu el tot aparatul. Puțini sunt pereni ca Mugur Isărescu la BNR - singura instituție cu care ne putem mândri ca merge. Deja se vorbește de remanieri fulminante. Noul ministru va continua "vechea" reformă? Retorică întrebare!
_______________

În urmă cu 3-4 ani am avut ocazia să găzduiesc la parcul de Software din Galați două grupe de studenți la informatică. Am făcut cu aceștia 3-4 săptămâni de "practică" Am descoperit cu ei plecând de la lucrurile simple cum să faci programe. Am descoperit ce înseamnă să încerci, să te lovești de necunoaștere, să cauți documentație, sa extragi esențialul și apoi, imediat să aplici. Ulterior celor 4 săptămâni nu am putut continua, ei mergând la școală eu căutând să recuperez întârzierile în sarcinile neglijate. O parte din ei m-au căutat apoi cerându-mi să reluam activitatea. Vedeam în insistența lor conștiința neputinței ulterioare absolvirii. Cu unii dintre ei am mai corespondat apoi. Dintre absolvenții acelui an doar 2 au ajuns să practice programarea. Unii au plecat spre alte meserii mai mult sau mai puțin legate de informatică. Alții s-au înscris la altă facultate, "cu economia ai mai multe șanse" argumentau ei.

____________________________

O familie de prieteni, cetățeni  Canadieni de origine română, s-au întors în Canada după 5 ani petrecuți în Balcani. Au făcut asta cu puțin după 1 august în condițiile în care fiul lor mai mare ar fi trebuit să intre la școală de la 15 septembrie. La nici o săptămână de la intrarea în Canada, la locuința provizorie, a venit asistentul social cu câteva soluții pentru ca elevul să poată începe școala în condițiile în care anticipau că încă nu-și stabiliseră domiciliul definitiv. Pentru Canada micuțul Cristian este extrem de important. Primele lui zile de școală sunt capitale și ei știau deja asta și pregătiseră soluții.





2 oct. 2011

Kirpi cafe


Spre seara ultimei zile de sfârșit de săptămână vrând să evadez din tumultul lecturilor din actualitatea politică am ajuns la Kirpi Cafe din Koşuyolu, un cartier liniștit al Istanbulului situat dincololo de Bosfor. Este un loc în care să-ți dorești sa ajungi chiar și după 12 ore cu automobilul. Apoi, pe înserat, te așezi la una dintre mese, așteptând un ceai aromat sau o cafea turcească.

Toate acestea ascultând muzica lui Melih Kibar


 sau  Ömer Faruk


Veți reveni apoi acasă după doar câteva ore de mers. Apropierea, și nu numai spațială de Istanbul, vă va da de gândit, poate, despre o parte importantă a ființei noastre atât de greu de deslușit de noi înșine.



Doctorat la dușul căzii



Pornind de la lectura articolului domnului Gabriel Liiceanu din contributors.ro am ajuns să citesc comentariile cititorilor. Spre deosebire de alte articole obișnuite ale gazetelor online care generează deopotrivă reacții pro și contra vocile critice de aici sunt aproape inexistente.

Asta arată pe de o parte lipsa de bărbăție a nulităților protejate de sistem și a susținătorilor or apropiaților acestora. Pe de altă parte, aceasta arată că cei care nu iau de obicei parte la partajarea pomenii bugetului de stat, cei care își iau chenzina de pe urma muncii corecte deși nu sunt complet străini de practicile autohtone nici nu s-au deranjat până acum prea tare. Câteva concluzii se desprind:

  1. Este clar că domnul Gabriel Liiceanu are un protejat dar trebuie să facem diferență între CV-ul protejatului dl. Liiceanu și CV generic al protejatului de sistem.
  2. Tragic este că în România un astfel de om are nevoie de protecție, când, de fapt, sistemul are nevoie de protecția unor astfel de oameni.
  3. Cred că este prima dată când citesc un articol de blog al domnului Gabriel Liiceanu pe această temă. Ne putem întreba de ce nu a făcut-o mai des; totuși dacă domnul Gabriel Liiceanu ar scrie câte un articol pentru fiecare nulitate "doctorisită" pe activități științifice de gazetă de perete nu ar mai avea timp să respire. 
  4. Problema este a noastră domnilor și doamnelor (tătici, mămici, bunici) căci doctorii de azi și de mâine, profesorii de nota 6 care au acces cu întâietate la posturile de la catedre vor ține umbrela educației românești acolo unde este și astăzi iar copii și nepoți noștri vor absolvi la fel de bulversați și rătăciți precum cei de azi în vecii vecilor.
  5. Bine, am văzut, am constatat, am scris ... mai departe ce facem ?

Optimism, politețe, politețuri

În dimineața de astăzi Noua Republică vine cu un articol-reacție la critici și atacuri. Dincolo de amestecul nefiresc, în cadrul aceluiași articol, al replicilor date criticilor venite din aceeași parte a baricadei cu cele îndreptate spre delatorii de dincolo, mesajul intenționează să  traseze limite clare între cine e și cine nu e la dreapta Tatălui, ori cine e la dreapta dar ar trebui sa se dea mai încolo.

Iertată să-mi fie vanitatea de a crede că mesajul postat în această dimineață a fost, într-o oarecare măsură, provocat de articolul de ieri și promovat nu tocmai discret ca replică la câteva bloguri cu subiect Noua Republică. Nu sunt o voce importantă în literatura de internet, cu toate acestea mă simt oarecum cu "musca pe căciulă". Probabil nu articolul meu a fost interpretat ca lipsit de optimism, mioritic, acrit sau fatalist. Totuși cred ca nici un comentariu chiar critic ori fatalist nu ar trebui luat ca impolitețe și tratat cu invitația "politicoasă" de a părăsi spațiul virtual  în care a pătruns.

În articolul Hey Take it Easy am încercat să dau glas câtorva îndoieli și temeri legate de o mișcare ce promite a fi una pe care o așteptam cu toată speranța. Prima dintre acestea este legată de probabilitatea naturală, constatată statistic, ca proiectul să eșueze, iar a doua este născută din experiența mișcărilor anterioare, AC/CDR și DA, la care am luat parte cu tot entuziasmul și optimismul pe care, cei ce mă cunosc, îl caracterizează ca "bolnăvicios".

Articolul-reacție al domnului Mihail Neamțu debutează cu indicarea taberei adverse reprezentate de "presa mogulilor" ca fiind proprietara comentariilor apocaliptice, pesimiste și critic distructive. Uitasem demult iubirea pentru Traian Băsescu când am început să constat, inițial revoltat, ulterior amuzat, atacurile contra Băsescu lipsite de argument, vădit tendențioase, pline de stângăcii răutăcioase și indiscret coordonate de un dirijor obedient motanului Felix. Este genul de presă pe care o detest, de care mi-e silă și care îmi provoacă revoltă când nu sunt penibil de comice.

Silogismul incomplet* din paragraful patru pare să pregătească declararea oricărui comentariu lipsit de entuziasm și încredere fundamentată aprioric ca fiind incompatibile cu rămânerea în conversație. Nu neg că în perioade de criză, în care intervenția echipelor civice în viața politică este urgentă, entuziasmul și sprijinul necondiționat al membrilor este una dintre condiții. Cu toate acestea, reflexul invitației adresate criticilor de a părăsi forumul nu face parte din cultura democratică.

Noua Republică este fundamentată, cel puțin declarativ, pe democrație și creștinism. Chiar inițiatorul ei, domnul Mihail Neamțu folosește destul de des argumente de teologie creștină. Civilizația în care, ca nație, sperăm să ne reintegrăm este eminamente democratică și creștină. Așa este firesc, necesar, chiar inevitabil. Iată de ce, am crezut că modelul organizațional al Noii Republici, cel puțin în forul interior al inițiatorilor săi, este reprezentat de echipa Păstorului și a ucenicilor săi. Dar se vede treaba că m-am înșelat ori am fost prea optimist în această direcție. Ce ar fi fost dacă la prima manifestare de îndoială, Păstorul și-ar fi îndepărtat ucenicul? Am mai fi vorbit astăzi de cei 12 Apostoli ?

Fatalitatea baciului mioritic este în fiecare dintre noi, domnule Mihail Neamțu. Este specificul național, fie că ne place, fie că nu. Este, e drept, ceea ce ne-a transformat în actorul de mâna a doua sau a treia pe scena politică a Europei și a lumii.  Șansa României este condiționată de diluarea acestui fatalism. Acesta este însă ținta unui proiect ce trece de capacitatea unei generații. Și, din păcate, pentru asta, doar entuziasmul și acțiunea imediată nu sunt suficiente.

Desigur, temerile mele sunt exagerate iar reacția este îndreptată către cei ale căror intenții sunt doar de a destabiliza. Iată de ce aștept o clarificare a destinatarilor îndemnului de a-și "găsi alte canale de exprimare", nu de alta, dar există riscul ca aceia dintre noi, care împărtășesc sincer valorile Noii Republici, dar care nu aderă magnetic la prima fluturare a fanionului să ia îndemnul ca atare și să se retragă cuminți la postura de telespectator cu telecomandă al vieții civice.

Bine, și dacă ar fi să cred că mesajul mă vizează direct,  alături de alte acrituri pesimiste, eu unul mă retrag imediat cu scuze de deranj. Credeți totuși că delatorii de profesie îmi vor urma exemplul, astfel scăpând de bruiajul criticilor ?  Și dacă asta s-ar petrece, Doamne ferește, credeți că odată cu aceștia vor disparea și pericolele reale ori  greșelile inerente?

Cred ca sunteți conștient ca suportul pe care îl cereți va veni numai după o deplină încredințare că echipa de lideri merită asta. Și cu cât o adeziune va fi dată mai greu cu atât mai solidă va susținerea. În rest ...  foc de paie, balon de săpun... Am dreptul să mă tem de asta, sunt obligat să o fac. Ținta dumneavoastră sunt oamenii de afaceri onești și harnici, clasa de mijloc. Nu vă așteptați ca ei să-și sacrifice timpul și energiile fără a cere dovezi că acestea vor fi administrate eficient. E un demers dificil domnule Neamțu cel la care v-ați angrenat.Vă admir pentru curajul pe care eu nu l-am avut și sper din toată inima că asta stă la baza demersului dumneavoastră, curajul și asumarea în cunoștință deplină a greutăților care vă așteaptă.
______________

Experiența de 15 ani în afaceri m-a învățat că lucrurile bune se fac în tihnă. Am constatat dureros că unele dintre ideile strălucite sunt greșeli, iar multe altele, nepotrivite. Am învățat după 15 ani de dureroase experiențe amare, în care falimentul este doar cel mai ușor dintre toate, că cele mai bune idei personale sunt și cele mai vulnerabile porți ale afacerii mele. Prin ele pătrund, conduse de vanitate și orgoliu, trojenii eșecului și ai falimentului. Am învățat astfel, că cei mai buni prieteni nu sunt cei ce mă laudă, ci aceia care mă critică.

Majoritatea clienților mei sunt mulțumiți de produsul cumpărat de la mine. Le mulțumesc și le sunt recunoscător pentru încrederea acordată căci știu că nu le este ușor să scoată sute și mii de euro din buzunar pentru un produs care mai degrabă promite decât demonstrează. Cu toate acestea,  sunt clienți care, uneori cu calm, alteori cu resentiment, aduc reproșuri. Aceștia sunt clienții la care țin și al căror numere de telefon le-am salvat în agenda telefonului personal, stându-le la dispoziție 24/24. Am învățat cu greu, dar definitiv și fericit, că ei sunt valorile mele cele mai de preț. Ei m-au ajutat să devin mai bun, mai performant, chiar dacă, cu prețul multor nopți nedormite. Mulțumită lor, după 15 ani nu mă mai tem de eșec. ȘTIU formula magică a reușitei în orice afacere.

Aceia dintre dumneavoastră pentru care, după patru ani de declin economic și financiar, cea mai importantă grijă a rămas doar scadența salariilor și a impozitelor, înțeleg foarte bine pledoaria mea de încheiere.



Cu optimism rezervat, dar încredere într-o zămislire a unei mișcări eficiente de dreapta, aștept două rânduri de răspuns. 






_____________________________________
*) probabil  formulat în grabă și bazat pe subânțelesul că Noua Republică este fundamentată în mod necesar pe cultura democratică.


1 oct. 2011

dl. Funeriu, ministrul copiilor noștri

În încercarea de a înțelege mai bine mișcarea Noua Republică am ajuns pe situl pivot al acesteia www.blogary.ro

Aici am descoperit cu încântare, după o lipsă de câteva luni a dialogurilor cu Gabriel Liiceanu de la TVR, o serie de 3 videoclipuri a câte 30 de minute dintr-un interviu realizat de  Mihail Neamțu cu Andrei Pleșu. Dincolo de încântarea provocată nu îmi permit să mai remarc în legătură cu acestea decât ceea ce remarcasem deja mai demult, de la prima vizionarea a unui dialog cu distinsul filosof: verbul echilibrat, exprimarea impecabilă a ideilor fundamentate coerent și logic fără cusur. Umorul său gata oricând să destindă un subiect ușor supraapreciat ori să introducă o realitate fatală și tristă, în final acceptabilă ușor diluată prin zâmbet.

Ulterior, în lista interviurilor realizate de Mihail, am găsit unul al cărui protagonist este ministrul actual al învățământului, distrugătorul de iluzii adolescentine al generației de absolvenți 2011, cel care a refuzat cu o încrâncenare demnă de toată lauda (în contextul contemporan al României) să mai permită tinerilor aspiranți la titlul de bacalaureat să treacă de acesta prin frauda măruntă a fițuicilor, servitelor, sau cumpărării directe de pe taraba pieței negre academice.

Pentru că după admirația sinceră pentru gestul fără precedent simțeam nevoia unei ameliorări admirative am decis să petrec câteva minute pentru a-l cunoaște mai bine pe dl. Funeriu. Și asta cu atât mai mult cu cât după 15 septembrie, a bulversat cadre și copii demarând o serie de reforme metodologice pe care, vai, puțini dintre cei ce ar trebui să le aplice au avut timp să le priceapă, reforme lansate cu o grabă demnă de ultimele clipe ale unui comandant de titanic.

De la primele fraze domnul Funeriu apare aidoma unui adolescent ușor efeminat și stângace. Vrând, parcă, să spună mult, articulând însă puțin dl. ministru rememorează o întâmplare de când era el mic. În această povestioară, petrecută într-o tabără de studii, la vârsta de 14 ani s-a trezit "în cameră cu patru băieți" ... Nu vă ascund că până să aud deznodământul, altfel banal și exagerat inițiatic, mi-a fost teamă de o mărturisire asemănătoare cu cea a lui Ricky Martin din 2010. Vrând totuși să arate ce bărbat popular este declară ca încă nu și-a revenit după suferința provocată de meciul cu Suedia... Ulterior, în dorința promovării unui limbaj academic prețios folosește "a posteriori" pe post de ulterior. Am renunțat, mai ales că eram după aproape 100 de minute cu Andrei Pleșu, la încercarea de a descoperi omul providențial pentru sistemul pedagogic românesc.

Ce m-a frapat la omul acesta care s-a opus cu atâta vehemență, lăudabilă altfel, fraudării examenului de bac este încercarea ieftină și complet nereușită de a-și puncta cu repere fals remarcabile autobiografia sa anteministerială: ca să nu regrete niciodată, dar niciodată, că urma să plece definitiv din țară s-a dus la ora 6 dimineața să privească casa poporului și să fie impresionat de "cantitatea de gri care era acolo" imagine care i-a "rămas mereu întipărită în creier" ...

domnule ministru, cu tot respectul, nu ne privește cât de teribil ați fost în școala generală  și nici de ce  ați plecat așa cum mulți dintre noi ar fi plecat atrași de occidentul tehnicolor fugind dintr-o cultură mică și cenușie. Se vede pe figura dumneavoastră că sunteți un bănățean de ispravă istovit oarecum de zbaterea solitară, tenace și epuizantă pentru a scoate într-un fel școala noastră din mocirla în care se află. Ce ne interesează este să știm dacă puteți face asta. Dacă aveți echipă, dacă aveți măcar 40 de susținători în fiecare din republicile autonome ale baronilor locali. Aveți? Nu cred. Căci nu se vede. Și nici timp să-i mai faceți nu cred că mai este căci se apropie alegerile și alte priorități se prefigurează. Din acest punct de vedere doamna de la drumuri o duce mai bine; cum, necum, aceasta va așterne câțiva kilometri de asfalt peste câmpurile patriei poate mai mult decât predecesorii săi. La dumneavoastră însă e mai dificil. Nu puteți mima reforma cu atât mai puțin succesul ei.

Eu unul sunt dispus să vă sprijin cu un feedback sincer de cum se vede reforma din perspectiva beneficiarilor ei. ...

Dragii părinți, beneficiari ai sistemului pedagogic de stat, slabe speranțe! noapte bună!


Hey...Take It Easy


Primul îndemn pe care l-aș adresa unei mișcări de genul Noii Republici, desigur ignorând lipsa mea de autoritate în a da sfaturi, ar fi :

Hey...Take It Easy!


Mă gândesc la MNR ca la un proiect și nu pot să nu amintesc că, statistic, 80% dintre proiecte eșuează. Cauzele intrinseci pentru care acestea eșuează, reducând foarte mult, se împart în două categorii:

  • Încremenirea în proiect. ... proiecte al căror promotori, membrii, sponsori dezbat permanent, analizează excesiv, decid apoi se răzgândesc, depășesc scadențe după scadențe, amână în așa măsură încât la un moment dat entuziasmul, determinare și resursele se epuizează iar proiectul moare.
  • Arderea etapelor. Sunt proiecte care se bazează de obicei  pe entuziasm și determinare puternice în jurul unui rezultat important și imediat și a unei echipe de lideri recunoscute ca atare de oameni de aceeași factură. Demarează pe un fond de criză și vine ca ultimă soluție la un sir de rezultate proaste. Membrii se adună rapid în echipe ad-hoc cu sau fără un lider formal. Din mers se descoperă și se împart sarcini, resursele vin și proiectul înaintează rapid. Din dorința de a atinge rezultatul cât mai repede sunt ignorate etapele de consolidare a rezultatelor, de analiză și se face rabat de la calitate. Uneori rezultatele sunt monitorizate, însă formal, ignorându-se fondul. În lipsa unei structuri matriceale echipele tind să nu comunice între ele. Rezultatele nu se armonizează și uneori apare sentimentul muncii fără rost. Echipa de lideri stabilește noi ținte la care membri încep să nu mai adere. O parte din echipe se dizolvă membrii agregându-se în altele sau părăsesc organizația. Unele proiecte în această fază se sting altele pot merge mai departe. Sentimente de frustrare și oboseală sunt ignorate. Uneori rezultatul este atins în extremis și la limită. Cu toate acestea treptat membrii se risipesc ca suporterii în urma unui meci de fotbal. O echipă restrânsă rămâne să exploateze succesul.


Scenariul descrie, desigur, experiențele noastre trăite anterior iar proiectele s-au numit Alianța Civică, Convenția Democratică, Dreptate și Adevăr. Toate proiecte ambițioase, euforice mari agregatoare de voințe sincere de a face repede și bine. Cu toate acestea, în urma celor două mari proiecte democratice, la scurt timp nu au rămas decât forme fără fond.

Astăzi suntem gata să o luam de la capăt. O nouă mișcare, născută din intenții profund sincere este pe cale să "prindă rădăcini".

Câți dintre noi mai sunt dispuși să-și sacrifice experiența, entuziasmul, energia și atât de prețiosul timp personal pentru ca la finalul a 1-2 ani de "luptă" să contorizăm o minunată câștigare - la limită - a alegrilor printr-o iluzorie evitarea revenirii stângii? Spun iluzorie căci o slaba majoritate înseamnă, de fapt, o puternică minoritate. Și oare putem îndrăzni, ca în 2012, după o guvernare dificilă de dreapta să evităm revenirea stângii, organizându-ne timid cu nici 12 -14 luni înaintea alegerilor?


M-am întrebat mereu:

  • De ce nu demarăm astfel de proiecte cu 4 ani înaintea alegerilor. 
  • De ce nu se propunem înainte de toate să ne cunoaștem personal unii cu alții, să legăm prietenii să dezbatem idei și să propunem soluții în tihnă? 
  • De ce apoi nu începem să colaborăm la proiecte simple cu miză civică și nu politică?
  • Ce am tot așteptat în ultimii 3 sau 7 ani?
  • De ce ne trezim mereu cu 1-2 ani înainte de scadență, în criză de timp, pregătiți doar să ardem etape și sa câștigăm în extremis și la limită?

... Oare de ce?

30 sept. 2011

Cine e înăuntru?

Zilele tihnite ale perioadei de criză au fost tulburate de zvonurile noilor partide ce se primenesc ... Demult am învățat să privesc cu detașare la viața politică care mă înconjoară, demult, de dinainte de Traian Băsescu. Ultima concentrație de adrenalină căreia i-am dat frâu liber a fost în 2004 în ziua alegerilor prezidențiale când  am urcat în mașină și am plecat de la Galați la București, în piața Constituției să trăiesc împreună cu soția și pruncul de 4 ani bucuria alegerii lui Traian Băsescu.
....

Zilele acestea mă uit fără speranțe semnificative către o nouă promisiune: Mihail Neamțu și a sa Noua Republică, o formațiune politică așa cum el însuși declara într-un interviu la TV. Printr-o anume conjunctură sunt ceva mai aproape de miezul mișcării, nutresc și o oarecare simpatie pentru tânărul școlit la marginea de vest a Europei,  al cărui verb clar și atitudine verticală le apreciez. Astfel sunt tentat să bat la ușă și să intru ... Dar pe cine voi găsi înăuntru? Pe cine mi-aș dori să văd dintre milioanele de confrați pentru a nu schimba cu ei doar două-trei vorbe de complezență ca apoi să ies fără a mai reveni?

Aș vrea să găsesc oameni care vin să facă politică după o zi obositoare pentru că muncesc cu pasiune și sunt cei mai buni în ceea ce fac și pentru că dincolo de munca onestă care le asigură un trai decent detestă  praful, mizeria, aproximativul și suficiența, sărăcia confraților și lipsa de speranță a tinerilor, nedreptatea dar și greșelile bunicilor și părinților pensionari.

Aș vrea să îi văd pe aceia cărora le e lehamite de omul politic isteț, oportunist, obraznic și guraliv. O lehamite atât de puternică, viscerală și profundă încât să trăiască mereu cu groaza că, intrând în politică ei înșiși ar putea deveni măcar și 1% ca cei pe care acum îi detestă.

Aș vrea să îi văd pe acei oameni de ispravă care știu a se apuca de o treabă și să o ducă cu trudă la capăt. Mi-ar plăcea să îi aud construind un dialog civilizat în jurul meselor rotunde, notând cu pixul în agenda personală ideile lor și ale altora, exprimând păreri personale fără emfază, zgomot sau condescendență.

Aș vrea să găsesc lideri care  să vorbească între ei o limbă comună ca apoi să transmită cu claritate către cei pe care îi reprezintă deciziile luate și acțiunile necesare.

Oare, ce îmi doresc eu? Cât pot fi oare de nerealist în așteptări?