Motivatie

2 oct. 2013

gând după gând

gând după gând
îngânând, regretând
coborând, suspinând
apărând, dispărând,

roșie marea rănită în gând,
gesturi ratate, demult regretând,
te știu aievea, dar pleci suspinând,
te văd iar alături dar vii dispărând.

ești lângă mine, dar ești doar în gând,
vorbești doar cu mine, cu vorbe mă-ngân,
mă urc lângă tine, te simt coborând,
dispar dintr-o dată, iar tu apărând

revedere

te-am recunoscut în ultima zi,
dinaintea revederii noastre,
te măcinase timpul ca pe mine
și acum arătai precum rugina copacilor.

frunzele-ți cădeau pe pământ
iar albul ochilor cerea îndurare,
cărai apa cu pleoapele închise,
măturând țărâna cu amintiri netrăite.

m-am aplecat deasupra neantului,
și-am ridicat de jos nimicul ce sta între noi ...
am obosit de aceeași mișcare, mereu
și-am zăbovit în zadar așteptând,
așteptând ...

te privesc dar nu văd prin tine
spulber trecutul, prezentul pierdut,
și mâine e una cu ieri și mai mult,
geneza e rece, pământul e surd! 





A venit toamna

Zilele trecute, probabil sub presiunea norilor și a ploii, dincolo de o ușoară răceală, m-a încercat o melancolie specifică celui de-al treilea anotimp. M-am așezat în fața foii albe și, mânat de o oarecare inspirație lirică, am început să aștern pe hârtie:

"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."

M-am uitat în jur, nu era nimeni care să-și aștearnă pledul de umbră pe umerii mei încovoiați de febră, așa că, încurajat de genialitatea neașteptată am continuat:

"Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
ca ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-închidă cu o frunza de ..."

Nici până azi nu am reușit să închid cercul perfecțiunii poetice adăugând ultimului vers cea din urmă rimă ... Sub acțiunea unei pilule, febra a dispărut și odată cu ea inspirația...

Azi în drum spre casă, din difuzoarele radioului mi-a fost dat să aud sub rostirea unui menestrel oarecare:

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

Iată, mi-am zis, la ce sunt buni poeții: să adune din univers fărâmele noastre de geniu accidental și să le compună în opere nemuritoare, pe care noi, regăsindu-le, să le recunoaștem ca fiind ale noastre ...

de moarte bună

de moarte bună, 
niciodata nu mori, la timp, 
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ, 
iau ștreangul de un capăt 
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei 
să-i smulg ultima secundă ...

19 aug. 2012

Profu' online

Profesorul se apleacă și ridică din zăpadă cârpa înghețată. Căldura palmelor sale topește gheața iar cârpa devine umedă, putând acum șterge tabla. Cu un limbaj departe de cel academic sau profesoral, într-adins rudimentar pe alocuri, înlocuind cuvintele cu gesturi ori suspine, profesorul din Bacău ține atenția copiilor captată neîntrerupt pentru a le strecura strop cu strop, înșirate într-o ordine simplă și firească, idei matematice esențiale, împlinind astfel miracolul înțelegerii depline al acestei discipline monumentale.

Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.

Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.

Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"


15 aug. 2012

ROMANIA, reinventează-te!

Ce-i lipsește acestei țări lipsite de noroc și parcă blestemată să-și ruineze perpetuu orice șansă?
Dar ce are România pentru ca cetățenii ei să-și permită să dorească mai mult decât fărâmele pe care istoria i le-a aruncat de la masa bogată a Europei căreia îi suntem parte?

*

România este în mod cert o țară bogată: are un relief variat, câmpii întinse, dealuri scăldate de soare și munți cu păduri bogate, soare, ploi și vânturi, are Dunărea, Marea, Delta și Carpații de sute de ani ... Cu toate acestea România a rămas mereu un teren viran, un teatru de război, un tărâm de trecere pustiit, secătuit, mărunțit de mai marile sau mai micile puteri apropiate sau îndepărtate ...

Pentru prima dată în istoria sa, România are pe deplin și altceva ce nu a mai avut însă niciodată pe deplin: LIBERTATE. Libertate față de marile puteri și o libertatea deplină a cetățenilor ei. României îi lipsește o clasă politică corectă și un popor de cetățeni, o economie solidă și un sistem legislativ coerent, ne lipsesc școlile bune și nu avem un sistem de sănătate decent, desigur, însă, pentru prima oară avem libertatea deplină de a face ceea ce ne dorim cu țara și soarta noastră.

Atunci de ce să nu îndrăznim la mai mult decât mici cârpeli economice, anemice reforme educaționale, timide declarații și mici alianțe politice? De ce să nu ne reinventăm, de ce să nu ne refacem din temelii ... ce putem pierde? Blocurile cenușii cu zece etaje? Uzinele ruinate și agricultura secătuită, educația comunistă și spitalele mizerabile?

Avem curajul măcar unei incursiuni teoretice asupra unui asemenea demers sau ne vom mărgini la a regândi strategii conjuncturale care să ne aducă aceleași mici victorii iluzorii, nesemnificative din perspectivă istorică?

7 aug. 2012

Politică și democrație la români

De câțiva ani refuz să mai discut despre politica din România. Am sentimentul că orice comentariu sau discuție ar induce automat o legitimare clasei politice. Personal consider că întreaga clasă politică românească este complet ilegitimă și orice discuție despre politica românească contemporană trebuie să plece de la lustrația întregii clase de politicieni.

Interesul privat nu este doar o prioritate a oricăruia dintre politicienii autohtoni, este cu mult mai mult decât atât: este o condiție a statutului de om politic. Dacă vreți, accederea la statutul de om politic se face prin trecerea unui examen al lipsei de onestitate, al capacității de a genera fraudă și a deservi interese private și de grup. Membrii clasei politice românești nu fac "politică" ci trafic de interese și favorizare de grup într-o economie energofagă și complet ineficientă.

*

Într-un articol din FP, un grec spune despre țara natală: "În Grecia nu ajunge resetarea sistemului politic, nu este nevoie doar de noi lideri, ci și de noi cetățeni".  Dimitrios Triantaphyllou face o descrie succintă a clasei politice grecești, care, grupată în jurul a două partide tradiționale, au ca singură logică de legitimare a reprezentativității politice favorizarea susținătorilor acestora indiferent de costuri și merite: " ... promiteau joburi și dădeau susținătorilor locuri de muncă ... utilizau statul pentru a-și recompensa susținătorii politici" când acest sistem a devenit imposibil de întreținut a intervenit criza. Crizei i-a urmat șomajul, dar șomajul de 22% nu a atins decât tangențial clientela politică, grosul șomerilor fiind din sectorul privat, adică chiar sectorul care mai producea cât de cât plus valoare în Grecia.

Ceea ce se petrece acum în Grecia ne este cunoscut: grecii refuză să accepte dezastrul în care se află, refuză să vadă cămările goale, falimentul care depășește de câteva ori capacitatea lor de producție. Cine este vinovat de falimentul Greciei? Clasa politică sau proprii săi cetățeni?

*

7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, un președinte destul de voluntar, grobian după cele mai multe dintre standarde și deloc comod pentru adversarii politici sau chiar pentru aliații săi, un președinte care a întreținut pe perioada mandatelor o atmosferă încordată presărată cu multe scandaluri dar lipsită de rezultate concrete în pedepsirea fraudei de stat și a politicienilor care o întrețin și o cultivă în interesul lor și al clientelei din sfera privată. 

Cu toate acestea regimul Băsescu comparat cu cel al lui Adrian Năstase reprezintă clar un progres măcar și doar prin reducerea masei clientelei politice ori prin sporirea masei de justițiabili de factură penală cărora DNA-ul le instrumentează dosarele în procesele îndelungi spre un final cu condamnare. Libertatea presei, îngrădită cu brutalitate în anii începutului de secol de aroganța premierului alintat ironic dulce-amărui "Bombonel", se bucură acum de o deplină putere de exprimare dovadă stând chiar campaniile de presă care au contribuit covârșitor la eșecul personal al președintelui la scrutinul încropit la finele lui iulie 2011.

Compatrioții mei, majoritatea acelora care din când în când mai vin la vot, au optat pentru demiterea președintelui răspunzând chemării disperate a unei părți a clasei politice care vede cu groază cum ștreangul justiției i se strânge la gât de la o zi la alta. 

Și iată cum, din sila de a mai privi către clasa politică, acum mă văd pus în imposibilitatea de a mai privi către cei pe care îi credeam victime ale sistemului politic, concetățenii mei cu memorie scurtă.

Guvernul Ponta, tandemul Ponta-Antonescu sunt cel puțin expresia infantilității noastre politice. Bâlbâielile lor sunt bâlbâielile noastre. Inepția gesturilor lor reprezintă inepția opțiunilor noastre, felul în care ei au înțeles să se servească după bunul plac de politică este expresia felului stupid în care noi am înțeles să ne folosim de democrație, o democrație pe care nu o merităm, pentru care, de altfel, nici nu am luptat și pe care nici nu cred că ne-am dorit-o cu adevărat vreodată.

*

Cetățeni români la vot