culeg de pe foaia TA de hârtie cuvintele albe din care ideile se desprind ca un fum cenușiu cu reflexii multicolore precum un curcubeu infinit, nedefinit ...
înot spre abis iar și iar,
după fiecare gura de aer,
mai adânc în zadar,
căci ideile curg impersonal
din sutele de cărți necitite.
dau formă pătrată chipului tău,
e singura formă știută,
măsor cu echerul profilul rotund
dar mâna-mi trasează doar linii contur
căci formele-s plate și-abisul e surd.
elegie-a cunoașterii inutile,
ambiția morții ca un triumf,
eludez orice raft cu valori
și aleg resemnarea
10 dec. 2013
12 oct. 2013
neghina din mine
culeg cu o mână grâul necopt,
îmi iau pâinea din pulberea pământului.
alerg înspre tine cu-n singur picior,
mi-e șchioapă dorința și trupul mi-e zdrob.
dar urc câte-o treaptă mergând tot mai jos,
m-afund în nămolul dorinței scurtate,
privesc către tine fără folos,
cu fiece pas te simt mai departe.
culeg cu o mână grâul necopt,
îmi iau pâinea din pulberea pământului.
alerg înspre tine cu-n singur picior,
mi-e șchioapă dorința și trupul mi-e zdrob.
dar urc câte-o treaptă mergând tot mai jos,
m-afund în nămolul dorinței scurtate,
privesc către tine fără folos,
cu fiece pas te simt mai departe.
2 oct. 2013
gând după gând
gând după gând
îngânând, regretând
coborând, suspinând
apărând, dispărând,
roșie marea rănită în gând,
gesturi ratate, demult regretând,
te știu aievea, dar pleci suspinând,
te văd iar alături dar vii dispărând.
ești lângă mine, dar ești doar în gând,
vorbești doar cu mine, cu vorbe mă-ngân,
mă urc lângă tine, te simt coborând,
dispar dintr-o dată, iar tu apărând
îngânând, regretând
coborând, suspinând
apărând, dispărând,
roșie marea rănită în gând,
gesturi ratate, demult regretând,
te știu aievea, dar pleci suspinând,
te văd iar alături dar vii dispărând.
ești lângă mine, dar ești doar în gând,
vorbești doar cu mine, cu vorbe mă-ngân,
mă urc lângă tine, te simt coborând,
dispar dintr-o dată, iar tu apărând
revedere
te-am recunoscut în ultima zi,
dinaintea revederii noastre,
te măcinase timpul ca pe mine
și acum arătai precum rugina copacilor.
frunzele-ți cădeau pe pământ
iar albul ochilor cerea îndurare,
cărai apa cu pleoapele închise,
măturând țărâna cu amintiri netrăite.
m-am aplecat deasupra neantului,
și-am ridicat de jos nimicul ce sta între noi ...
am obosit de aceeași mișcare, mereu
și-am zăbovit în zadar așteptând,
așteptând ...
te privesc dar nu văd prin tine
spulber trecutul, prezentul pierdut,
și mâine e una cu ieri și mai mult,
geneza e rece, pământul e surd!
A venit toamna
Zilele trecute, probabil sub presiunea norilor și a ploii, dincolo de o ușoară răceală, m-a încercat o melancolie specifică celui de-al treilea anotimp. M-am așezat în fața foii albe și, mânat de o oarecare inspirație lirică, am început să aștern pe hârtie:
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
M-am uitat în jur, nu era nimeni care să-și aștearnă pledul de umbră pe umerii mei încovoiați de febră, așa că, încurajat de genialitatea neașteptată am continuat:
"Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
ca ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-închidă cu o frunza de ..."
Nici până azi nu am reușit să închid cercul perfecțiunii poetice adăugând ultimului vers cea din urmă rimă ... Sub acțiunea unei pilule, febra a dispărut și odată cu ea inspirația...
Azi în drum spre casă, din difuzoarele radioului mi-a fost dat să aud sub rostirea unui menestrel oarecare:
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Iată, mi-am zis, la ce sunt buni poeții: să adune din univers fărâmele noastre de geniu accidental și să le compună în opere nemuritoare, pe care noi, regăsindu-le, să le recunoaștem ca fiind ale noastre ...
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
M-am uitat în jur, nu era nimeni care să-și aștearnă pledul de umbră pe umerii mei încovoiați de febră, așa că, încurajat de genialitatea neașteptată am continuat:
"Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
ca ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-închidă cu o frunza de ..."
Nici până azi nu am reușit să închid cercul perfecțiunii poetice adăugând ultimului vers cea din urmă rimă ... Sub acțiunea unei pilule, febra a dispărut și odată cu ea inspirația...
Azi în drum spre casă, din difuzoarele radioului mi-a fost dat să aud sub rostirea unui menestrel oarecare:
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Iată, mi-am zis, la ce sunt buni poeții: să adune din univers fărâmele noastre de geniu accidental și să le compună în opere nemuritoare, pe care noi, regăsindu-le, să le recunoaștem ca fiind ale noastre ...
de moarte bună
de moarte bună,
niciodata nu mori, la timp,
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ,
iau ștreangul de un capăt
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei
să-i smulg ultima secundă ...
niciodata nu mori, la timp,
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ,
iau ștreangul de un capăt
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei
să-i smulg ultima secundă ...
19 aug. 2012
Profu' online
Profesorul se apleacă și ridică din zăpadă cârpa înghețată. Căldura palmelor sale topește gheața iar cârpa devine umedă, putând acum șterge tabla. Cu un limbaj departe de cel academic sau profesoral, într-adins rudimentar pe alocuri, înlocuind cuvintele cu gesturi ori suspine, profesorul din Bacău ține atenția copiilor captată neîntrerupt pentru a le strecura strop cu strop, înșirate într-o ordine simplă și firească, idei matematice esențiale, împlinind astfel miracolul înțelegerii depline al acestei discipline monumentale.
Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.
Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.
Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"
Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.
Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.
Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)