Motivatie

2 oct. 2013

de moarte bună

de moarte bună, 
niciodata nu mori, la timp, 
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ, 
iau ștreangul de un capăt 
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei 
să-i smulg ultima secundă ...

19 aug. 2012

Profu' online

Profesorul se apleacă și ridică din zăpadă cârpa înghețată. Căldura palmelor sale topește gheața iar cârpa devine umedă, putând acum șterge tabla. Cu un limbaj departe de cel academic sau profesoral, într-adins rudimentar pe alocuri, înlocuind cuvintele cu gesturi ori suspine, profesorul din Bacău ține atenția copiilor captată neîntrerupt pentru a le strecura strop cu strop, înșirate într-o ordine simplă și firească, idei matematice esențiale, împlinind astfel miracolul înțelegerii depline al acestei discipline monumentale.

Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.

Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.

Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"


15 aug. 2012

ROMANIA, reinventează-te!

Ce-i lipsește acestei țări lipsite de noroc și parcă blestemată să-și ruineze perpetuu orice șansă?
Dar ce are România pentru ca cetățenii ei să-și permită să dorească mai mult decât fărâmele pe care istoria i le-a aruncat de la masa bogată a Europei căreia îi suntem parte?

*

România este în mod cert o țară bogată: are un relief variat, câmpii întinse, dealuri scăldate de soare și munți cu păduri bogate, soare, ploi și vânturi, are Dunărea, Marea, Delta și Carpații de sute de ani ... Cu toate acestea România a rămas mereu un teren viran, un teatru de război, un tărâm de trecere pustiit, secătuit, mărunțit de mai marile sau mai micile puteri apropiate sau îndepărtate ...

Pentru prima dată în istoria sa, România are pe deplin și altceva ce nu a mai avut însă niciodată pe deplin: LIBERTATE. Libertate față de marile puteri și o libertatea deplină a cetățenilor ei. României îi lipsește o clasă politică corectă și un popor de cetățeni, o economie solidă și un sistem legislativ coerent, ne lipsesc școlile bune și nu avem un sistem de sănătate decent, desigur, însă, pentru prima oară avem libertatea deplină de a face ceea ce ne dorim cu țara și soarta noastră.

Atunci de ce să nu îndrăznim la mai mult decât mici cârpeli economice, anemice reforme educaționale, timide declarații și mici alianțe politice? De ce să nu ne reinventăm, de ce să nu ne refacem din temelii ... ce putem pierde? Blocurile cenușii cu zece etaje? Uzinele ruinate și agricultura secătuită, educația comunistă și spitalele mizerabile?

Avem curajul măcar unei incursiuni teoretice asupra unui asemenea demers sau ne vom mărgini la a regândi strategii conjuncturale care să ne aducă aceleași mici victorii iluzorii, nesemnificative din perspectivă istorică?

7 aug. 2012

Politică și democrație la români

De câțiva ani refuz să mai discut despre politica din România. Am sentimentul că orice comentariu sau discuție ar induce automat o legitimare clasei politice. Personal consider că întreaga clasă politică românească este complet ilegitimă și orice discuție despre politica românească contemporană trebuie să plece de la lustrația întregii clase de politicieni.

Interesul privat nu este doar o prioritate a oricăruia dintre politicienii autohtoni, este cu mult mai mult decât atât: este o condiție a statutului de om politic. Dacă vreți, accederea la statutul de om politic se face prin trecerea unui examen al lipsei de onestitate, al capacității de a genera fraudă și a deservi interese private și de grup. Membrii clasei politice românești nu fac "politică" ci trafic de interese și favorizare de grup într-o economie energofagă și complet ineficientă.

*

Într-un articol din FP, un grec spune despre țara natală: "În Grecia nu ajunge resetarea sistemului politic, nu este nevoie doar de noi lideri, ci și de noi cetățeni".  Dimitrios Triantaphyllou face o descrie succintă a clasei politice grecești, care, grupată în jurul a două partide tradiționale, au ca singură logică de legitimare a reprezentativității politice favorizarea susținătorilor acestora indiferent de costuri și merite: " ... promiteau joburi și dădeau susținătorilor locuri de muncă ... utilizau statul pentru a-și recompensa susținătorii politici" când acest sistem a devenit imposibil de întreținut a intervenit criza. Crizei i-a urmat șomajul, dar șomajul de 22% nu a atins decât tangențial clientela politică, grosul șomerilor fiind din sectorul privat, adică chiar sectorul care mai producea cât de cât plus valoare în Grecia.

Ceea ce se petrece acum în Grecia ne este cunoscut: grecii refuză să accepte dezastrul în care se află, refuză să vadă cămările goale, falimentul care depășește de câteva ori capacitatea lor de producție. Cine este vinovat de falimentul Greciei? Clasa politică sau proprii săi cetățeni?

*

7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, un președinte destul de voluntar, grobian după cele mai multe dintre standarde și deloc comod pentru adversarii politici sau chiar pentru aliații săi, un președinte care a întreținut pe perioada mandatelor o atmosferă încordată presărată cu multe scandaluri dar lipsită de rezultate concrete în pedepsirea fraudei de stat și a politicienilor care o întrețin și o cultivă în interesul lor și al clientelei din sfera privată. 

Cu toate acestea regimul Băsescu comparat cu cel al lui Adrian Năstase reprezintă clar un progres măcar și doar prin reducerea masei clientelei politice ori prin sporirea masei de justițiabili de factură penală cărora DNA-ul le instrumentează dosarele în procesele îndelungi spre un final cu condamnare. Libertatea presei, îngrădită cu brutalitate în anii începutului de secol de aroganța premierului alintat ironic dulce-amărui "Bombonel", se bucură acum de o deplină putere de exprimare dovadă stând chiar campaniile de presă care au contribuit covârșitor la eșecul personal al președintelui la scrutinul încropit la finele lui iulie 2011.

Compatrioții mei, majoritatea acelora care din când în când mai vin la vot, au optat pentru demiterea președintelui răspunzând chemării disperate a unei părți a clasei politice care vede cu groază cum ștreangul justiției i se strânge la gât de la o zi la alta. 

Și iată cum, din sila de a mai privi către clasa politică, acum mă văd pus în imposibilitatea de a mai privi către cei pe care îi credeam victime ale sistemului politic, concetățenii mei cu memorie scurtă.

Guvernul Ponta, tandemul Ponta-Antonescu sunt cel puțin expresia infantilității noastre politice. Bâlbâielile lor sunt bâlbâielile noastre. Inepția gesturilor lor reprezintă inepția opțiunilor noastre, felul în care ei au înțeles să se servească după bunul plac de politică este expresia felului stupid în care noi am înțeles să ne folosim de democrație, o democrație pe care nu o merităm, pentru care, de altfel, nici nu am luptat și pe care nici nu cred că ne-am dorit-o cu adevărat vreodată.

*

Cetățeni români la vot





5 aug. 2012

Ia te uită! ăsta e blogul meu.

... deschis acum 2 ani jumate, reactivat în septembrie 2011 odată cu lansarea PNR și abandonat în februarie când am ieșit din proiectul PNR devenit, în fapt, PMN.

*

Bleen a început să scrie în urmă cu 4 ani și a perseverat cu o frecvență de 1 articol pe zi. Acum are o oarecare notorietate și un cuvânt citit de câteva mii de internauți. Eu de ce nu aș face asta? La urma urmei nu contează despre ce scrii, cum scrii, cât important e să scrii ceea ce vezi, înțelegi și crezi. Articolele nu trebuie să fie lungi, sofisticate, pretențioase. Trebuie să fie oneste. Cât despre subiecte: puzderie. Ai ochi, urechi, mirare, furie, bucurie, ceea ce poate fi suficient. Desigur toate acestea trebuie să fie fierte la focul mic al perseverenței.

Blogăreala nu este un exercițiu pentru cititori cât unul pentru sine:
  1. Este un jurnal al vieții tale, în care poți înregistra toate stupizeniile cu pretenție de gesturi, fapte, gânduri pe care le poți crede la temperatura momentului ca fiind mărețe.
  2. Este ocazia unică din zi pentru a rememora vorbele, faptele gesturile și, eventual, de a scăpa de frustrarea ratării zilei ce a trecut prin perspectiva promisiunii zilei ce va veni.
  3. Când scriu sunt nevoit de a consulta dex-ul, ro-en, en-ro, enciclopedii online, wiki, ziare, reviste. Deci vrând-nevrând mai pun ceva la bruma de zacuscă culturală dobândită autodidact și superficial de 40 de ani.  

*

Trăiesc de peste 30 de ani în Galați și m-am săturat. Vreau să părăsesc orașul ăsta prăfuit, monoton, stupid și leneș. Simt cum spiritul ăsta mă învăluie și mă transformă într-unul de-al lor, stupid, prăfuit, monoton.

Dincolo de alte orașe mai mari sau mai mici ale țării, Galați-ul  este orașul-bloc prin excelență. Comunitatea locală, este inexistentă, fiecare dintre noi trăind izolați în apartamentele din prefabricate de beton. Campaniile electorale sunt duse cu megafonul, afișul sau goarna. Sfârșitul de săptămână este petrecut în curtea blocului, la un grătar cu bere, în grădinile arse de soare și împrejmuite cu garduri din sârmă ruginită ori în garajele de beton încins dar sub care fiecare și-a săpat un beci pentru a-și ține vinul rece. Muzica lăutărească, de cele mai multe ori cu accente orientale acoperă amestecul de glasuri răstite și hodorogite de tutun sau băutură.

Cu o populație de 80 de mii în 1950 industrializarea forțată varsă peste 100.000 de țărani din localitățile învecinate în noile cartiere de blocuri. Comunitățile rurale cu care aceștia erau obișnuiți sunt înlocuite de asociațiile de bloc, organizațiile de partid și ordinea proletară.

Treptat, odată cu fundamentarea proprietății de stat, cultivatorul de odinioară se transformă în culegătorul de bunuri din avuția comună, o formă de furt pe care penalul colectiv o grațiază mereu și o legitimează pervers, tăcut, transformând-o treptat într-o complicitate permanentă: un cornier, un rulment, o bucșă sau o bobină de sârmă este transferată zilnic din gestiunea societăților de stat în balcoanele blocurilor din prefabricate.

Harnic cât fusese țăran, muncitorul se transformă treptat în mimul muncii proletare descrise de manualele revoluționare ale anilor 50-60. Spre anii 80 lozinca lozincilor era: "Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Cornierele, țevile transferate din avuția de stat în cea privată încep să închidă balcoanele-magazii, aducând astfel la vedere o realitate cunoscută și acceptată de fiecare.

La finele anilor '80, mai bine de 300.000 de proletari, ingineri și, eventual, intelectuali populau spațiul cenușiu al orașului. O masă inertă, cuplată la frecvența celor trei schimburi ale industriei siderurgiste de foc continuu.

După 1990, complicitatea continuă, însă dintre noi se ridică întreprinzătorii privați care vor aduce furtul la dimensiuni industriale. Acum doar foarte puțini, mai ales ultimii onești rămași de căruță, mai fură cornier pentru balcoane căci, sub privirile vigilente ale societăților private de pază, pe poartă mai ies ilicit doar transporturi organizate.

Din 1990 până astăzi nimeni nu a condamnat obiceiul transferului oneros din avuția statului în cea privată. Condamnarea furturilor mărunte cu care am fost obișnuiți ar fi trebuit condamnate oficial odată cu condamnarea comunismului. Tot astfel ar fi trebuit explicit condamnate practicile periferice ale societății noastre multilateral pervertite: atribuirea posturilor pe sistemul de pile și relații, munca la stat ca protecție socială a familiei privilegiate (practică care a infestat astăzi, dincolo de primăriile și instituțiile administrației locale și universitățile și școlile de stat), descurajarea muncii și încurajarea simulării acesteia.

Privatizarea indiană a SIDEXULUI și economia de piață au stins treptat avântul siderurgic. Populația s-a redus la 240.000 iar parte din ea se poate vedea în zilele caniculare de-a lungul Falezei Dunării, pe terase ori la ștrandul de la Turn. Inițiativele private, episodice și lipsite de entuziasm se reduc la magazine mici, câteva firme de construcții care au monopolizat lucrările finanțate de stat și câteva zeci mai mici trăind la umbra primelor. Modernizarea orașului se face lent și haotic, asfaltările străzilor mai ales înainte de alegerile locale, lucrările depășesc mereu cu luni nenumărate termenele finale, șantiere sunt abandonate cu lunile fără ca nimeni să spună de ce, bugetele sunt topite instant în proiecte cu efecte cvasi-invizibile.

Așa cum spuneam, vreau să plec de aici. Voi merge în București. Din lac în puț veți spune și veți avea probabil dreptate. Dar sunt un provincial care nu mai poate emigra peste hotare căci rădăcinile sunt adânci iar fascinația capitalei este mare.


28 nov. 2011

Onestitatea în politică!?!


Celor onești ce fac politică în partidele de stânga ori de dreapta ori de aiurea și și-au pierdut speranța în UMANITATEA și ONESTITATE nației noastre:


Dragii mei cred că experiența voastră vă îndreptățește să fiți sceptici ... eu unul și mulți dintre prietenii mei din Noua Republică, muncim onest și plătim impozite de peste 15, 20 ani și nu am avut timp de politică ... ne-a încrezut în PNL, PD, și apoi PLD, PDL ... Acum, însă, nu mai avem în cine ne încredere ... ce alternativă avem?

Mulți dintre voi sunteți sceptici că putem construi Noua Republică cu oameni onești și ne avertizați: cohorte de oportuniști ne vor umple sediile .... Dar, după 15 ani în care am semnat lună de lună OP-uri a căror valoare trecea destul de des de aceea unei garsoniere ... credeți-mă, vom fi al dracului de vigilenți la colegii care vor încerca să se strecoare pe liste cu gândul la a pune lăbuța pe banii pe care NOI ÎI VIRĂM la buget LUNĂ de LUNĂ, cu scadența neiertătoare la 25, executare pe 15 fără drept de apel .... Câte 40-50.000 lei lunar ... sau 400-500.000 lei ... din buzunarul NOSTRU, așa cum scriam acum un an și 2 luni aici:
http://dansilvan.blogspot.com/p/motivatie.html

Înțelegeți esența Noii Republici?

Ne luăm țara înapoi de la cei cărora le-am dat-o în administrare. Pentru asta mi-am tocmit un manager care să-mi păzească bussinesul cât timp eu mă duc să văd pe unde mi-s banii, domnilor !
Noi nu avem nevoie de banii de la buget căci noi am învățat cum să-i virăm acolo. Am învățat asta de la Ionuț Popescu, de la revista Capital, Idei de Afaceri, CODECS Romania și de la alte instituții de onestitate în afaceri. Iar nouă ni s-ar usca mâna să furăm de la semenii noștri!

Apoi odată ajunși acolo vom face ceea ce actualii senatori și deputați nu o fac (căci altfel și-ar ataca propria ființă coruptă): vom striga la fiecare și le vom cere socoteală așa cum declaram aici
http://dansilvan.blogspot.com/2011/10/daca-este-sa-caut-o-cauza-primara-celor.html

sau aici

http://dansilvan.blogspot.com/2011/11/noua-republica-primul-tau-partid.html

Iar dacă voi sunteți de bună credință, și din câte scrieți pe aici așa pare că sunteți, și în PDL, PNL, UDMR v-ați pierdut speranța în "factorul UMAN" atunci vă așteptăm alături de noi!

Căci dacă nu NOI, atunci CINE iar dacă nu ACUM atunci CÂND?

20 nov. 2011

Noua Republică - primul tău partid!


La un moment dat ajunsesem să-mi urăsc țara, până când m-am lămurit că nu țara, ci oamenii sunt cei ce o distrug sau o sfințesc. Orașele, comunitățile, în sine, nu au nimic găunos ci oamenii care o compun. Speranța noastră este că răul vine din obrăznicia, tupeul și vehemența cuibărită într-o minoritate hulpavă. Dacă o misiune ne-am asumat pentru pentru viitorul apropiat, este descoperirea celor care, din bun simț, au stat mereu de-o parte. Apoi, să descoperim printre aceștia, și pe cei ce, în plus, au responsabilitate, curaj și tenacitate, pentru ca laolaltă să punem răul cu botul pe labe ...

Ce invitație mai bună la cetățenie activă, la acțiune politică vreți?

Justiția începe să își facă treaba iar ei sunt speriați, bulversați și preocupați să scape. Vom vedea în zilele ce vor urma cum nimicul din "omul politic" va genera trădarea cârdășiei pe care și-au fundamentat frauduloasele ascensiuni "politice*", acumulările de avere și osânză.  Acum e momentul să ne luăm țara înapoi ! PSD, PC, PNL, PD-L sunt niște mere mari, frumoase dar putrede și goale de conținut. Cei câțiva potentați, baroni locali, experții electorali, șulfele de partid, clientul lor "politic", sponsorul veros, acum sunt loviți de DNA. Credeți că ceva ne mai stă în cale? Nu e vreme de dezbateri sterile, de îndoieli metafizice. Acum trebuie să facem calcule și să trecem rapid la acțiune.

Noua Republică devine partid politic, un ALTFEL de partid politic decât merele găunoase pe care le știm. Fiecare dintre noi trebuie să ne punem ideile și rațiunea în slujba acestei construcții. Vremea când stăteam deoparte și criticam a trecut, acum trebuie să punem mâna și să facem ceea ce ei nu au vrut să facă!

La fiecare 5-7 zile fiecare grup local al Noii Republici se dublează. Cetățenia activă s-a pus în mișcare. Dezbaterea este cuvântul cheie. Fiecare în parte avem idei bune, laolaltă ideile devin geniale! Aplicarea lor ulterioară nu mai ține de bunăvoința lor, ci de voința noastră!

Noua Republică este, pentru mulți dintre noi, primul nostru partid! DEMOCRAȚIA, POLITICA, VOTUL, sunt noțiuni, în sine, frumoase dar pe care găinarii, oportuniștii, șmecherii zilei și clientela lor le-au terfelit prin noroi. Pentru mulți dintre voi Noua Republică va fi primul partid. Voi ați stat peste 21 de ani de-o parte pentru că nu v-a plăcut ce vedeați petrecându-se în "politica" lor, în ceea ce ei au vrut să credem că înseamnă politică. Câțiva dintre voi v-ați implicat crezând că puteți dilua mârșăvia dar v-ați ales cu hainele zdrelite, cu vocile răgușite. Ei v-au privit prin geamul fumuriu al limuzinelor în timp ce voi  lipeați afișele kitschoase în campaniile lor zgomotoase. Singura voastră soluție este o altă construcție. 

Cum va fi Noua Republică? Nu știu, cei ce o vor construi încă se adună. Ce știm cu certitudine este că:
  1. Fundamentul noii republici va fi CETĂȚEANUL ACTIV.
  2. În Noua Republică dreptul la opinie, la susținerea argumentativă a propriei opinii, nu mai este doar un drept ci o OBLIGAȚIE.
  3. Structura Noii Republici va fi una PLATĂ. Nu organizații de femei, tineri, pensionari, etc, șefi de grup, șefi de șefi de grup, maeștri ai manipulării și reprezentării "dezinteresate".
  4. Membrii ei sunt au drepturi EGALE și puternice. Primul și ultimul venit, membrii și liderii săi au aceleași drepturi.
  5. Liderii Noii Republici vor fi membri ce-și vor asuma RĂSPUNDERI nu privilegii.
  6. Autoritatea liderilor se va baza pe SUSȚINEREA membrilor, retragerea susținerii va duce instantaneu la pierderea autorității încredințate.
  7. Liderii Noua Republică vor avea MANDAT IMPERATIV. Retragerea mandatului de lider va sta permanent la îndemâna membrilor.
Acesta este Noua Republică, PRIMUL TĂU PARTID!

_______________________________
*)  Politica, democrația și votul sunt singurele instituții viabile pentru organizarea unei comunități. Ele, în sine, nu au nimic găunos. Omul "politic" le-a terfelit prin simulare și pervertire în scopul intereselor personale. De acum înainte va trebui să folosim ghilimele pentru termenii politică, democrație și vot referindu-ne la sensurile lor, actual și vremelnic, pervertite.