Motivatie

9 nov. 2011

Sub-demnitatea umană


Sub-demnitatea umană: oameni îngenunchiați în ... spatele consilierilor locali!

Nu știu ce să comentez mai întâi: demnitatea umană ajunsă sub pulberea uliței,  grotescul intelectualului îngenunchiat în spatele alesului local, scroafa îngrășată de prostia și ignoranța noastră de non-cetățeni,  mârlănia impasibilă a bădăranului stând întors cu spatele la femeia îngenunchiată în fața osânzei locale? Lacrimile copilului privindu-și tatăl cu demnitatea distrusă?



Oameni buni, ce se întâmplă cu voi? Ați lăsat slugile să vă secătuiască ființa, le-ați dat ultima bucățică din farfuria copiilor voștri? Și acum, ... acum vindeți demnitatea copiilor voștri, aruncându-i prin exemplul vostru într-o sclavie din care nu vor mai ști că au voie să iasă!


________________

Priviți-le figurile cu atenție, ... aroganță, îmbuibare, nesimțire ... beția puterii urmată de letargia provocată de ignoranța noastră.

(sursa foto: www.adevarul.ro)

30 oct. 2011

Replică la articolul bine scris dar rău intenționat la lui Claudiu Târziu


Replică la articolul bine scris dar rău intenționat la lui Claudiu Târziu
________________________________

Domnule Târziu, nu sunt unul dintre anonimii care se ascunde în spatele unui nickname, nici Ioana pe care am avut ocazia de a cunoaște la București, unde și noi am venit din Brăila și prăfuitul Galați pentru a vedea cu ochii noștri făcătura.

Cu tot respectul pentru sursa dumneavoastră, și cu recunoașterea adevărului că nu numărul ci calitatea contează, pot spune că cei din sală erau pe la 200.

Dincolo de asta, interesul nostru a fost să vedem cât de reali sunt cei ce au născocit, cu mai mult sau mai puțin talent, Manifestul cu pricina.

Pentru noi a fost suficient ce am văzut. Mihail și prietenii săi nu sunt nici dar nici niște naivi, nici legiunile Împăratului Traian dar nici niște domnișoare de pension.

Cu aceste concluzii, domnule Târziu, noi am revenit acasă și ne-am apucat de treabă. Acum suntem la a patra întâlnire săptămânală iar oamenii care ni se alătură, desigur nu cu sutele și nici cu zecile nu sunt nici exaltați și nici oportuniști. Sunt oameni care cu greu rupt două-teri ore din timpul și programul lor, mereu încărcat, dar care nu vor să rateze și ceea ce acum pare, cea de pe urmă șansă.

Ei sunt determinați, conștienți de ce ne așteaptă dar deciși.

În numele acestora, domnule Târziu, vă transmit că ne simțim ofensați că, atacându-l, din motive ce nu ne privesc, pe Mihail, loviți de fapt în inteligența și onestitatea noastră.

Oare de ce oameni onești ca dumneavoastră nu înțeleg, sau nu vor sa înțeleagă, că dincolo de ce ne desparte, ca cetățeni, sunt câteva valori care ar trebui să ne înfrățească?


Democrație și Meritocrație


Nu este așa că politicul e plin de diletanți? Așa este, dar asta, în sine, nu este rău.
--------------------------------------------------

Nicăieri în lumea democratică politica nu se face cu experți ci cu cetățeni. E drept că uneori politicianul nu este doar diletant ci mai este și ticălos sau idiot de-a dreptul. În condițiile în care majoritatea prezintă caracteristicile din urmă, clasa politică și spectacolul ei devin grotești. Unii radicali, oameni educați, se vor grăbi să arunce vina pe lipsa de competențe ale oamenilor politici, ignorând că diletantismul este doar unul, nu și cel mai rău dintre metehnele omului politic dâmbovițean. Se naște aproape automat curentul-reparator denumit în ultima jumătate a secolului trecut "meritocrație", o dictatură a elitelor competente, bazate pe accesul la putere al oamenilor pe baza meritlor validate prin examen, diplome, certificări sau , peiorativ, test IQ.

Meritocrația este mai degrabă ideologie nu sistem de guvernare. Meritocrația fără democrație este o altă formă de aristocrație. În care reprezentantul se impune prin  "merite" și nu mai depande de voința onor' popor. Instața care impune nu mai este cetățeanul alegător ci un sistem de evaluare al meritelor, calităților și Doamne fer', al IQ-ului. Cu toate acestea un astfel de om poate fi și ticălos în aceeași măsură în care este merituos.

Din câte știu eu, conceputul este destul nou și vine mai degrabă să impună o exigență în administrație și/sau organizațiile de bussines. Eu zic că soluția este educarea cetățeanului care să poată cântări mai bine între candidați, eventual să-și impună candidații reprezentativi  și să poată deosebi între demagog, ticălos și omul politic veritabil, onest și harnic. Dar frâiele deciziei trebuie să rămână la cetățean!

Foarte adevărat este că aparatul politic, vremelnic, și cel funcționăresc, permanent, din cadrul guvernului, parlamentului și administrațiilor locale trebuie separate foarte clar și ponderea primului redusă DRASTIC. Ei acum da, accesul în aparatul politic se va face democratic iar accesul în cel funcționăresc, da, prim merite: concurs, rezultate anterioare, carieră ...

Oricum, dacă e să căutam modele funcționale, eu m-aș uita la constituția USA, o lectură plăcută, simplă și plină de sevă. Să ne apucă să răsucim roata nu numai că e inutil dar este REVOLUȚIONAR de periculos.

28 oct. 2011

Noua republică, o minge de foc!


Dacă este să caut o cauză primară a celor deplânse de Cosmin Aldea, în articolul său, atunci aceasta o voi găsi în raportul dezastruos dintre politicianul veritabil și oportunistul de profesie.
-------------------------------------------------

Eu personal, numesc "clasă politică"  totalitatea membrilor simpli și activiștilor de partid din oricare dintre partidele majore ale ultimilor 5-10 ani - PSD, PC, PNL, UDMR, PRM, PD,  UNPR, PDD, PP, etc.

Sunt convins că actuala "clasă politică" se împarte în 2 mari categorii:


  • Politicieni veritabili - interesați de guvernare, de rezolvarea problemelor societății, în general, și al  cetățenilor ei în particular. 
  • Oportuniștii - interesați de propria avere, căpătuială, sau asigurarea unui venit sigur, pe termen lung pe o funcție în aparatul administrativ, funcție ocupată eludând regulile ei de fond sau formă.   (în alte contexte numite lichele, am să evit termenul de dragul unui limbaj decent)


Raportul dintre cele doua categorii, (PV/O), în momentul de față, este de 10:90, 10% - veritabili amestecați printre restul de 90% oportuniști.

Unii vor zice că sunt optimist estimând 10% veritabili, așa că o să recunosc o a treia categorie, formată din politicieni veritabili care fie acceptă, fie se folosesc, de oportunismul colegilor săi.

Nu suntem naivi să credem că doar prin schimbarea legilor vom ameliora raportul PV/O. Desigur schimbarea legilor este unul dintre instrumente. Dar diluția oportunismului din Parlament, Guvern, administrația locală se va face doar printr-o infuzie de cetățeni onești care trebuie să își asume, povara și nu privilegiul, de a deveni oamenii politici veritabili.

Este, dacă vrei, doar o altă formă a îndemnului lansat de noi mai demult, "Să ne luăm țara înapoi!"
Nu suntem naivi să credem că gloata oportuniștilor va ceda ușor, însă un 15% în 2012 este absolut plauzibil.

Văd Noua Republică ca pe o minge de foc (cu diametru de 15%) , aruncată în 2012 în mijlocul Parlamentului și care va iradia transparență, onestitate, profesionalism, seriozitate, empatie cetățenească, solidaritate în jurul obiectivelor esențiale, toate acestea, în detrimentul opacității, oportunismului, diletantismului de carieră, bășcăliei, aroganței de clasă superioară, dezbinare.

Pentru ca asta să ne reușească fiecare dintre cetățenii onești trebuie să se implice în proiectul Noua Republică.
Nu suntem perfecți dar suntem onești iar asta e o premieră absolută în viața politică a țării.
Nu suntem imbatabili, dar suntem mulți și determinați.
Nu suntem perfecți, fiecare avem dramul nostru de oportunism, dar acesta poate fi inhibat dacă cel de lângă mine ești tu, cetățeanul onest care nu-mi vei permite să cedez tentațiilor mizerabile pe care acum le detest!

10 oct. 2011

Mira, scepticul din mine


Mira este nikname-ul unei simpatizante a Noii Republici, dezamăgită de viața politică care a înconjurat-o de peste 20 de ani. Până la apariția declarațiilor de sprijin ale lui Sebastian Lăzăroiu, comentariile ei erau pline de entuziasm. Ulterior acestea s-au mai estompat, neîncrederea luând loc entuziasmului. Rândurile de mai jos sunt răspunsul meu adresat tentației de ne lăsa pradă scepticismului, tentație care ne încearcă pe fiecare dintre noi.
_________________________________________


Mira, în viața reală lucrurile nu sunt alb/negru. În politică cu atât mai puțin. Dacă ar fi fost să privesc alternativele politice în alb și negru, la alegeri nu aș fi pus votul pe nimeni. Din nefericire în 2000 am pus ștampila pe Iliescu și am țopăit exaltat la aflarea rezultatelor.  Desigur am simțit cum mâna mi se usucă. În 2004 am ștampilat Băsescu, mi-am luat pruncul de 4 ani și am plecat la București, în piața Constituției, ca să mă bucur cu țara. Dar, cum chiar Președintele Băsescu a spus în ultima confruntare cu Năstase, tragedia este că în mileniul al III-lea alegătorul român nu poate alege decât dintre doi comuniști. Nu am făcut alegerea cu deplină încântare. Aveam multe reproșuri de adresat lui Traian Băsescu. Șuvița rebelă mascând ipocrit o chelie onorabilă era ultimul dintre acestea.  Din 2008, 2009 deja am refuzat să mai privesc către viața politică a țării. Mă gândeam deja la Canada sau Marea Britanie.

Cu toate astea, azi sunt tot aici. Îndemnul meu către tine: hai să punem în balanță alternativele, desigur excluzând resemnarea. Vei vedea că îți va fi mai ușor să treci peste... hai să le zicem micile stângăcii ale acestei construcții aparent republicane, declarativ de dreapta, în fond, marele coagulant al unei frustrări naționale fără precedent.

Nici eu nu mă prăpădesc după domnul Lăzăroiu și cu siguranță că nu mi-aș da fiul la meditație la domnul Funeriu. Îl invidiez pe Mihail pentru erudiție și șansa de fi respirat același aer cu Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, dar asta nu înseamnă că nu sunt ușor iritat de felul în care uneori rostește anumite fraze sau acceptă declarații de prețuire din partea entuziaștilor Noii Republici. Dar, Mira, uită-te în urmă, de unde am plecat, și mai ales uită-te la ce alternativă ne paște! Nu e așa că acum Mihail, Lăzăroiu, Funeriu îți apar ca Făt frumos și Albă ca zăpada? Sincer, mie da!

PS.
Argumentul suprem este altul: mergi pe 13 la întâlnirea cu simpatizanții NR. Vei descoperi acolo oameni aidoma ție și asta îți va da putere și încredere. Vei descoperi că nu ești singură într-o țară de hoți, șmecheri, fripturiști și mârlani aroganți. Și cine știe, poate cândva, vom descoperi că aceștia sunt singuri printre noi, ceilalți.

9 oct. 2011

Educația o prioritate a unei politici de stat?


NU, educația nu este o prioritate. Este însăși fundamentul și în același timp, structura, seva și rațiunea oricărui stat
_____________________________________


După părerea mea, prima mare greșeală a primului guvern  dar și a următoarelor, este lipsa unei politici coerente privind învățământul și educația.

Învățământul, pentru un stat DEMOCRATIC și CIVILIZAT, este fundamentul. Nu economia, nu sănătatea nici chiar cercetarea, ci învățământul.

Învățământul, deși formal există, este sublim dar, în fond, nu există. Mai rău, în ultima vreme a fost pervertit, corupt și acum propagă și menține false valori.

România poate face reforme peste reforme. Atâta vreme cât acestea vor pleca de "sus", fără legătură cu cei ce sunt "jos", câtă vreme motorul va fi doar la pupa împingând cu oricâtă forță vasul mamut al învățământului romanesc, guvernarea sa va fi imposibilă sau cel puțin greoaie, acțiunile inerțiale. ...

Mesajul meu este aidoma celui pe care îl adresez mișcării NR în formare: singura speranță justificată este legată de felul în care mișcarea s-a declanșat de jos, de la firul ierbii și de felul în care, tot astfel, va fi susținută. Gândiți-va la Titanic și la unul dintre vasele moderne de croazieră. Cel din urmă nu are un singur motor și o singură cârmă plasate la pupa. O serie de motoare plasate în diverse poziții de-a lungul corpului navei asigură forța dar și guvernarea precisă. Pentru a continua metafora: nu trebuie ignorat că, fără o punte de comanda, dotată cu instrumente precise de navigație și mânuite de navigatori pricepuți, vasul va pluti o vreme dar va naviga sinuos, pierzându-se în marea micilor noastre reforme.

 Gândindu-mă la un sistem educațional mă gândesc la:

  • Învățământul general, obligatoriu care trebuie să formeze abilitățile de cetățean ale oricăruia dintre viețuitorii cetății precum și abilitățile de auto-guvernare și auto-formare ale individului cetățean. 
  • Învățământul de specialitate în care fiecare după abilități, înclinare și pasiune să-și formeze capacitățile de a profesa într-unul dintre domeniile industriale, artistice, etc.
  • Educația permanentă care asigură individului trecut de vârsta școlii instrumente de dezvoltare a abilităților și competențelor. 
  • Educatori, profesori, dascăli. Oameni care înțeleg și-și asumă importanța fundamentală a profesiei lor. Oameni care își asumă rolul de formatori și reformatori ai concetățenilor săi. Oameni care trăiesc cu demnitatea și onoarea unei misiuni fundamentale pentru vitalitatea și existența acestei nații.
  • Coordonarea cu sistemul economic și de afaceri al nației. Multă vreme, de peste 20 de ani, sincronizarea între sistemul educațional și sistemul economic a fost ca și inexistentă. Învățământul și cercetarea nu s-au mai sincronizat după 1990, nici cantitativ și nici calitativ. Am fugit din sistemul centralizat al guvernării socialiste lăsând în urmă instrumente ce nu erau doar apanajul acestuia. 
Poți face pe un teren viran o cetate, poți face dintr-un teritoriu o cetate. Condiția e ca locuitorii săi să fie cetățeni liberi și conștienți de propria lor misiune iar pentru asta avem nevoie, mai întâi, de cetățenii dascăli.

Vă așteptăm, cu respect și prețuire, alături de noi, domnilor profesori!
Căci a sosit vremea să ne luăm țara înapoi!

A venit vremea să ne luăm țara înapoi!

Nu cred în declarațiile care constată venirea ceasului prielnic pentru a face sau a drege. Oare acum a venit vremea să ne luăm țara înapoi? NU, acum e târziu, ar fi trebuit să o luăm mai demult, ar fi trebuit să nu îi lăsăm să ne-o ia!
_________________________

Sintagma A venit vremea să ne luăm țara înapoi! aparține unuia dintre noii mei prieteni, Țino Cazimir și a fost "rostită" pe forumul sitului http://nouarepublica.ro. Mi-a plăcut atât de mult, încât am dat fuga aici pentru a nu o lăsa să treacă. Ne întâlnisem dimineață pe una dintre terasele Falezei Dunării din Galați. Încercam să înțelegem de ce am răspuns prezent la manifestul rostogolit pe internet, după chemarea la o Nouă Republică adresată de Mihail Neamțu în urmă cu câteva zile.

Manifestul formulat de Mihail și prietenii săi, acum fondatori (declanșatori) ai mișcării Noii Republici, dă glas majorității frustrărilor pe care le resimțim ca cetățeni ai acestor plaiuri. Cu toate acestea încercarea noastră, obsesivă într-o oarecare măsură, era să înțelegem: cine suntem, ce vrem ? Cine sunt și ce vor oamenii uniți de frustrare, de silă? Care sunt frustrărilor noastre comune?

...

  • Frustrarea unei revolte pornite cu disperare și naivitate dar plătită cu sânge și confiscată de FSN în 1990 urmată de nu ne vindem țara pentru a o da, mai apoi, de pomană.
  • Frustrarea de a nu fi putut să ne unim vreo dată pentru a ține piept hoardelor de jefuitori motivați de cele mai josnice pofte și porniri primitive, înarmați cu istețimea, cinismul, duplicitatea, obrăznicia și tupeul șacalilor.
  • Frustrarea de a-i vedea pe străini călcându-ne pragul zâmbind amabil, vorbindu-ne politicos pentru a pleca apoi fără a mai dori să revină.
  • Frustrarea de a nu se putea asuma cu demnitatea națiunea căreia îi aparținem căci noi nu cerșim și nu vrem de pomană ci vrem să fim egali prin inteligență, râvnă și competență.
  • Frustrarea de a ne fi văzut țara pasată abil de la Dej la Dăscălescu de la Iorgovan la Iliescu.
Împotriva acestor frustrări nu ne mai sunt suficiente:
  • Speranța și refugiul în munca pasională la locul nostru de muncă, 
  • Ignorarea simulacrului politic jucat de marile noastre partide și promovat de mijloacele lor de propagandă, în fapt, spectacol grotesc al unor primitivi luându-se la trântă cu dinții încleștați pe ciolan.
  • Satisfacția de a fi partenerul serios al măreței națiuni americane sau plăcerea de a călători doar cu buletinul peste frontiera dincolo de care mereu ne-am visat.
  • Speranța ultimă de a ne face casă în alt parte când casa noastră e aici ...
Casa noastră este aici! Dar în ea s-au instalat cei pe care nu am îndrăznit să-i dăm pe ușă afară, pe care i-am investit cu încredere lăsându-i să ne cârmuiască trebile cât noi eram plecați la muncă ori la studii! Nea-m întors acum dar ne găsim casa în paragină, cu ferestrele sparte, tocurile de la uși smulse, vântul răscolind frunzele uscate ale speranțelor și încrederii noastre!

Să-i dăm afară din casa noastră! Să redevenim stăpâni la noi în bătătură! Să ne luăm casa înapoi!

Să ne luăm Țara înapoi!