ți-am construit un univers cubic,
te-am așezat înăuntru ca pe-o cariatidă,
ți-am trasat trei linii pe care să te poți mișca,
din cuvinte disparate,
într-o deplină libertate :
spre apus,
spre miazănoapte,
spre abis.
te privesc amuzată
cum ți se sfărâmă tălpile
căutând să răzbați spre apus,
dincolo de cuvintele sparte,
ți-am pus întrebările în spam
și dansez cu capul pe spate.
spre miazănoapte ...
spre abis o apuci grăbit
ca pe drumul dintre sâni și coapse
trăgând aer în piept
ca pentru o ultimă suflare.
dar abisul e gol
te privesc râzând cum rămâi fără aer
te scufunzi tot mai mult
dintre sute de pahare
ce le-aș bea acum cu tine
numai unul mă îmbată
restul îmi vor face bine
10 dec. 2013
formă pătrată chipului tău
culeg de pe foaia TA de hârtie cuvintele albe din care ideile se desprind ca un fum cenușiu cu reflexii multicolore precum un curcubeu infinit, nedefinit ...
înot spre abis iar și iar,
după fiecare gura de aer,
mai adânc în zadar,
căci ideile curg impersonal
din sutele de cărți necitite.
dau formă pătrată chipului tău,
e singura formă știută,
măsor cu echerul profilul rotund
dar mâna-mi trasează doar linii contur
căci formele-s plate și-abisul e surd.
elegie-a cunoașterii inutile,
ambiția morții ca un triumf,
eludez orice raft cu valori
și aleg resemnarea
înot spre abis iar și iar,
după fiecare gura de aer,
mai adânc în zadar,
căci ideile curg impersonal
din sutele de cărți necitite.
dau formă pătrată chipului tău,
e singura formă știută,
măsor cu echerul profilul rotund
dar mâna-mi trasează doar linii contur
căci formele-s plate și-abisul e surd.
elegie-a cunoașterii inutile,
ambiția morții ca un triumf,
eludez orice raft cu valori
și aleg resemnarea
12 oct. 2013
neghina din mine
culeg cu o mână grâul necopt,
îmi iau pâinea din pulberea pământului.
alerg înspre tine cu-n singur picior,
mi-e șchioapă dorința și trupul mi-e zdrob.
dar urc câte-o treaptă mergând tot mai jos,
m-afund în nămolul dorinței scurtate,
privesc către tine fără folos,
cu fiece pas te simt mai departe.
culeg cu o mână grâul necopt,
îmi iau pâinea din pulberea pământului.
alerg înspre tine cu-n singur picior,
mi-e șchioapă dorința și trupul mi-e zdrob.
dar urc câte-o treaptă mergând tot mai jos,
m-afund în nămolul dorinței scurtate,
privesc către tine fără folos,
cu fiece pas te simt mai departe.
2 oct. 2013
gând după gând
gând după gând
îngânând, regretând
coborând, suspinând
apărând, dispărând,
roșie marea rănită în gând,
gesturi ratate, demult regretând,
te știu aievea, dar pleci suspinând,
te văd iar alături dar vii dispărând.
ești lângă mine, dar ești doar în gând,
vorbești doar cu mine, cu vorbe mă-ngân,
mă urc lângă tine, te simt coborând,
dispar dintr-o dată, iar tu apărând
îngânând, regretând
coborând, suspinând
apărând, dispărând,
roșie marea rănită în gând,
gesturi ratate, demult regretând,
te știu aievea, dar pleci suspinând,
te văd iar alături dar vii dispărând.
ești lângă mine, dar ești doar în gând,
vorbești doar cu mine, cu vorbe mă-ngân,
mă urc lângă tine, te simt coborând,
dispar dintr-o dată, iar tu apărând
revedere
te-am recunoscut în ultima zi,
dinaintea revederii noastre,
te măcinase timpul ca pe mine
și acum arătai precum rugina copacilor.
frunzele-ți cădeau pe pământ
iar albul ochilor cerea îndurare,
cărai apa cu pleoapele închise,
măturând țărâna cu amintiri netrăite.
m-am aplecat deasupra neantului,
și-am ridicat de jos nimicul ce sta între noi ...
am obosit de aceeași mișcare, mereu
și-am zăbovit în zadar așteptând,
așteptând ...
te privesc dar nu văd prin tine
spulber trecutul, prezentul pierdut,
și mâine e una cu ieri și mai mult,
geneza e rece, pământul e surd!
A venit toamna
Zilele trecute, probabil sub presiunea norilor și a ploii, dincolo de o ușoară răceală, m-a încercat o melancolie specifică celui de-al treilea anotimp. M-am așezat în fața foii albe și, mânat de o oarecare inspirație lirică, am început să aștern pe hârtie:
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
M-am uitat în jur, nu era nimeni care să-și aștearnă pledul de umbră pe umerii mei încovoiați de febră, așa că, încurajat de genialitatea neașteptată am continuat:
"Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
ca ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-închidă cu o frunza de ..."
Nici până azi nu am reușit să închid cercul perfecțiunii poetice adăugând ultimului vers cea din urmă rimă ... Sub acțiunea unei pilule, febra a dispărut și odată cu ea inspirația...
Azi în drum spre casă, din difuzoarele radioului mi-a fost dat să aud sub rostirea unui menestrel oarecare:
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Iată, mi-am zis, la ce sunt buni poeții: să adune din univers fărâmele noastre de geniu accidental și să le compună în opere nemuritoare, pe care noi, regăsindu-le, să le recunoaștem ca fiind ale noastre ...
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
M-am uitat în jur, nu era nimeni care să-și aștearnă pledul de umbră pe umerii mei încovoiați de febră, așa că, încurajat de genialitatea neașteptată am continuat:
"Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
ca ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-închidă cu o frunza de ..."
Nici până azi nu am reușit să închid cercul perfecțiunii poetice adăugând ultimului vers cea din urmă rimă ... Sub acțiunea unei pilule, febra a dispărut și odată cu ea inspirația...
Azi în drum spre casă, din difuzoarele radioului mi-a fost dat să aud sub rostirea unui menestrel oarecare:
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Iată, mi-am zis, la ce sunt buni poeții: să adune din univers fărâmele noastre de geniu accidental și să le compună în opere nemuritoare, pe care noi, regăsindu-le, să le recunoaștem ca fiind ale noastre ...
de moarte bună
de moarte bună,
niciodata nu mori, la timp,
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ,
iau ștreangul de un capăt
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei
să-i smulg ultima secundă ...
niciodata nu mori, la timp,
de aceea iau pumnalul și-l înfig în pământ,
iau ștreangul de un capăt
și-l atârn de ultimul colț al Lunii,
apoi trag tare de o ultima toartă a orei
să-i smulg ultima secundă ...
19 aug. 2012
Profu' online
Profesorul se apleacă și ridică din zăpadă cârpa înghețată. Căldura palmelor sale topește gheața iar cârpa devine umedă, putând acum șterge tabla. Cu un limbaj departe de cel academic sau profesoral, într-adins rudimentar pe alocuri, înlocuind cuvintele cu gesturi ori suspine, profesorul din Bacău ține atenția copiilor captată neîntrerupt pentru a le strecura strop cu strop, înșirate într-o ordine simplă și firească, idei matematice esențiale, împlinind astfel miracolul înțelegerii depline al acestei discipline monumentale.
Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.
Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.
Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"
Profesorul Ioan Ursu predă matematica din 1977 în județul Bacău și a fost mereu preocupat ca elevii săi să dobândească înțelegerea deplină a matematicii dincolo de orice constrângeri ale programei, metodicilor sau cerințelor unui sistem croit parcă intenționat pentru a-i stăpâni pe elevi iar nu pentru a-i sluji.
Dincolo de vocația de dascăl, profesorul Ursu întruchipează figura cetățeanului care caută soluții de îndreptare a sistemului din ce în ce mai șubred, corupt și putred. Desigur, eforturile sale au fost răsplătite de sistem prin repudierea din sânul acestuia.
Acum profesorul Ursu trăiește din rodul albinelor pe care le crește. Predă în continuare matematica dar nu într-o clasă a uneia dintre școlile sistemului guvernamental de învățământ ci, în aer liber adresându-se unui auditoriu din ce în ce mai numeros prin intermediul internetului, căpătându-și, pe pună dreptate, titlul de "Proful online"
15 aug. 2012
ROMANIA, reinventează-te!
Ce-i lipsește acestei țări lipsite de noroc și parcă blestemată să-și ruineze perpetuu orice șansă?
Dar ce are România pentru ca cetățenii ei să-și permită să dorească mai mult decât fărâmele pe care istoria i le-a aruncat de la masa bogată a Europei căreia îi suntem parte?
România este în mod cert o țară bogată: are un relief variat, câmpii întinse, dealuri scăldate de soare și munți cu păduri bogate, soare, ploi și vânturi, are Dunărea, Marea, Delta și Carpații de sute de ani ... Cu toate acestea România a rămas mereu un teren viran, un teatru de război, un tărâm de trecere pustiit, secătuit, mărunțit de mai marile sau mai micile puteri apropiate sau îndepărtate ...
Pentru prima dată în istoria sa, România are pe deplin și altceva ce nu a mai avut însă niciodată pe deplin: LIBERTATE. Libertate față de marile puteri și o libertatea deplină a cetățenilor ei. României îi lipsește o clasă politică corectă și un popor de cetățeni, o economie solidă și un sistem legislativ coerent, ne lipsesc școlile bune și nu avem un sistem de sănătate decent, desigur, însă, pentru prima oară avem libertatea deplină de a face ceea ce ne dorim cu țara și soarta noastră.
Atunci de ce să nu îndrăznim la mai mult decât mici cârpeli economice, anemice reforme educaționale, timide declarații și mici alianțe politice? De ce să nu ne reinventăm, de ce să nu ne refacem din temelii ... ce putem pierde? Blocurile cenușii cu zece etaje? Uzinele ruinate și agricultura secătuită, educația comunistă și spitalele mizerabile?
Avem curajul măcar unei incursiuni teoretice asupra unui asemenea demers sau ne vom mărgini la a regândi strategii conjuncturale care să ne aducă aceleași mici victorii iluzorii, nesemnificative din perspectivă istorică?
Dar ce are România pentru ca cetățenii ei să-și permită să dorească mai mult decât fărâmele pe care istoria i le-a aruncat de la masa bogată a Europei căreia îi suntem parte?
*
România este în mod cert o țară bogată: are un relief variat, câmpii întinse, dealuri scăldate de soare și munți cu păduri bogate, soare, ploi și vânturi, are Dunărea, Marea, Delta și Carpații de sute de ani ... Cu toate acestea România a rămas mereu un teren viran, un teatru de război, un tărâm de trecere pustiit, secătuit, mărunțit de mai marile sau mai micile puteri apropiate sau îndepărtate ...
Pentru prima dată în istoria sa, România are pe deplin și altceva ce nu a mai avut însă niciodată pe deplin: LIBERTATE. Libertate față de marile puteri și o libertatea deplină a cetățenilor ei. României îi lipsește o clasă politică corectă și un popor de cetățeni, o economie solidă și un sistem legislativ coerent, ne lipsesc școlile bune și nu avem un sistem de sănătate decent, desigur, însă, pentru prima oară avem libertatea deplină de a face ceea ce ne dorim cu țara și soarta noastră.
Atunci de ce să nu îndrăznim la mai mult decât mici cârpeli economice, anemice reforme educaționale, timide declarații și mici alianțe politice? De ce să nu ne reinventăm, de ce să nu ne refacem din temelii ... ce putem pierde? Blocurile cenușii cu zece etaje? Uzinele ruinate și agricultura secătuită, educația comunistă și spitalele mizerabile?
Avem curajul măcar unei incursiuni teoretice asupra unui asemenea demers sau ne vom mărgini la a regândi strategii conjuncturale care să ne aducă aceleași mici victorii iluzorii, nesemnificative din perspectivă istorică?
7 aug. 2012
Politică și democrație la români
De câțiva ani refuz să mai discut despre politica din România. Am sentimentul că orice comentariu sau discuție ar induce automat o legitimare clasei politice. Personal consider că întreaga clasă politică românească este complet ilegitimă și orice discuție despre politica românească contemporană trebuie să plece de la lustrația întregii clase de politicieni.
Interesul privat nu este doar o prioritate a oricăruia dintre politicienii autohtoni, este cu mult mai mult decât atât: este o condiție a statutului de om politic. Dacă vreți, accederea la statutul de om politic se face prin trecerea unui examen al lipsei de onestitate, al capacității de a genera fraudă și a deservi interese private și de grup. Membrii clasei politice românești nu fac "politică" ci trafic de interese și favorizare de grup într-o economie energofagă și complet ineficientă.
Într-un articol din FP, un grec spune despre țara natală: "În Grecia nu ajunge resetarea sistemului politic, nu este nevoie doar de noi lideri, ci și de noi cetățeni". Dimitrios Triantaphyllou face o descrie succintă a clasei politice grecești, care, grupată în jurul a două partide tradiționale, au ca singură logică de legitimare a reprezentativității politice favorizarea susținătorilor acestora indiferent de costuri și merite: " ... promiteau joburi și dădeau susținătorilor locuri de muncă ... utilizau statul pentru a-și recompensa susținătorii politici" când acest sistem a devenit imposibil de întreținut a intervenit criza. Crizei i-a urmat șomajul, dar șomajul de 22% nu a atins decât tangențial clientela politică, grosul șomerilor fiind din sectorul privat, adică chiar sectorul care mai producea cât de cât plus valoare în Grecia.
Ceea ce se petrece acum în Grecia ne este cunoscut: grecii refuză să accepte dezastrul în care se află, refuză să vadă cămările goale, falimentul care depășește de câteva ori capacitatea lor de producție. Cine este vinovat de falimentul Greciei? Clasa politică sau proprii săi cetățeni?
Interesul privat nu este doar o prioritate a oricăruia dintre politicienii autohtoni, este cu mult mai mult decât atât: este o condiție a statutului de om politic. Dacă vreți, accederea la statutul de om politic se face prin trecerea unui examen al lipsei de onestitate, al capacității de a genera fraudă și a deservi interese private și de grup. Membrii clasei politice românești nu fac "politică" ci trafic de interese și favorizare de grup într-o economie energofagă și complet ineficientă.
*
Într-un articol din FP, un grec spune despre țara natală: "În Grecia nu ajunge resetarea sistemului politic, nu este nevoie doar de noi lideri, ci și de noi cetățeni". Dimitrios Triantaphyllou face o descrie succintă a clasei politice grecești, care, grupată în jurul a două partide tradiționale, au ca singură logică de legitimare a reprezentativității politice favorizarea susținătorilor acestora indiferent de costuri și merite: " ... promiteau joburi și dădeau susținătorilor locuri de muncă ... utilizau statul pentru a-și recompensa susținătorii politici" când acest sistem a devenit imposibil de întreținut a intervenit criza. Crizei i-a urmat șomajul, dar șomajul de 22% nu a atins decât tangențial clientela politică, grosul șomerilor fiind din sectorul privat, adică chiar sectorul care mai producea cât de cât plus valoare în Grecia.Ceea ce se petrece acum în Grecia ne este cunoscut: grecii refuză să accepte dezastrul în care se află, refuză să vadă cămările goale, falimentul care depășește de câteva ori capacitatea lor de producție. Cine este vinovat de falimentul Greciei? Clasa politică sau proprii săi cetățeni?
*
7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, un președinte destul de voluntar, grobian după cele mai multe dintre standarde și deloc comod pentru adversarii politici sau chiar pentru aliații săi, un președinte care a întreținut pe perioada mandatelor o atmosferă încordată presărată cu multe scandaluri dar lipsită de rezultate concrete în pedepsirea fraudei de stat și a politicienilor care o întrețin și o cultivă în interesul lor și al clientelei din sfera privată.
Cu toate acestea regimul Băsescu comparat cu cel al lui Adrian Năstase reprezintă clar un progres măcar și doar prin reducerea masei clientelei politice ori prin sporirea masei de justițiabili de factură penală cărora DNA-ul le instrumentează dosarele în procesele îndelungi spre un final cu condamnare. Libertatea presei, îngrădită cu brutalitate în anii începutului de secol de aroganța premierului alintat ironic dulce-amărui "Bombonel", se bucură acum de o deplină putere de exprimare dovadă stând chiar campaniile de presă care au contribuit covârșitor la eșecul personal al președintelui la scrutinul încropit la finele lui iulie 2011.
Compatrioții mei, majoritatea acelora care din când în când mai vin la vot, au optat pentru demiterea președintelui răspunzând chemării disperate a unei părți a clasei politice care vede cu groază cum ștreangul justiției i se strânge la gât de la o zi la alta.
Și iată cum, din sila de a mai privi către clasa politică, acum mă văd pus în imposibilitatea de a mai privi către cei pe care îi credeam victime ale sistemului politic, concetățenii mei cu memorie scurtă.
Guvernul Ponta, tandemul Ponta-Antonescu sunt cel puțin expresia infantilității noastre politice. Bâlbâielile lor sunt bâlbâielile noastre. Inepția gesturilor lor reprezintă inepția opțiunilor noastre, felul în care ei au înțeles să se servească după bunul plac de politică este expresia felului stupid în care noi am înțeles să ne folosim de democrație, o democrație pe care nu o merităm, pentru care, de altfel, nici nu am luptat și pe care nici nu cred că ne-am dorit-o cu adevărat vreodată.
*
5 aug. 2012
Ia te uită! ăsta e blogul meu.
... deschis acum 2 ani jumate, reactivat în septembrie 2011 odată cu lansarea PNR și abandonat în februarie când am ieșit din proiectul PNR devenit, în fapt, PMN.
Bleen a început să scrie în urmă cu 4 ani și a perseverat cu o frecvență de 1 articol pe zi. Acum are o oarecare notorietate și un cuvânt citit de câteva mii de internauți. Eu de ce nu aș face asta? La urma urmei nu contează despre ce scrii, cum scrii, cât important e să scrii ceea ce vezi, înțelegi și crezi. Articolele nu trebuie să fie lungi, sofisticate, pretențioase. Trebuie să fie oneste. Cât despre subiecte: puzderie. Ai ochi, urechi, mirare, furie, bucurie, ceea ce poate fi suficient. Desigur toate acestea trebuie să fie fierte la focul mic al perseverenței.
Blogăreala nu este un exercițiu pentru cititori cât unul pentru sine:
Trăiesc de peste 30 de ani în Galați și m-am săturat. Vreau să părăsesc orașul ăsta prăfuit, monoton, stupid și leneș. Simt cum spiritul ăsta mă învăluie și mă transformă într-unul de-al lor, stupid, prăfuit, monoton.
Cu o populație de 80 de mii în 1950 industrializarea forțată varsă peste 100.000 de țărani din localitățile învecinate în noile cartiere de blocuri. Comunitățile rurale cu care aceștia erau obișnuiți sunt înlocuite de asociațiile de bloc, organizațiile de partid și ordinea proletară.
Treptat, odată cu fundamentarea proprietății de stat, cultivatorul de odinioară se transformă în culegătorul de bunuri din avuția comună, o formă de furt pe care penalul colectiv o grațiază mereu și o legitimează pervers, tăcut, transformând-o treptat într-o complicitate permanentă: un cornier, un rulment, o bucșă sau o bobină de sârmă este transferată zilnic din gestiunea societăților de stat în balcoanele blocurilor din prefabricate.
Harnic cât fusese țăran, muncitorul se transformă treptat în mimul muncii proletare descrise de manualele revoluționare ale anilor 50-60. Spre anii 80 lozinca lozincilor era: "Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Cornierele, țevile transferate din avuția de stat în cea privată încep să închidă balcoanele-magazii, aducând astfel la vedere o realitate cunoscută și acceptată de fiecare.
La finele anilor '80, mai bine de 300.000 de proletari, ingineri și, eventual, intelectuali populau spațiul cenușiu al orașului. O masă inertă, cuplată la frecvența celor trei schimburi ale industriei siderurgiste de foc continuu.
După 1990, complicitatea continuă, însă dintre noi se ridică întreprinzătorii privați care vor aduce furtul la dimensiuni industriale. Acum doar foarte puțini, mai ales ultimii onești rămași de căruță, mai fură cornier pentru balcoane căci, sub privirile vigilente ale societăților private de pază, pe poartă mai ies ilicit doar transporturi organizate.
Din 1990 până astăzi nimeni nu a condamnat obiceiul transferului oneros din avuția statului în cea privată. Condamnarea furturilor mărunte cu care am fost obișnuiți ar fi trebuit condamnate oficial odată cu condamnarea comunismului. Tot astfel ar fi trebuit explicit condamnate practicile periferice ale societății noastre multilateral pervertite: atribuirea posturilor pe sistemul de pile și relații, munca la stat ca protecție socială a familiei privilegiate (practică care a infestat astăzi, dincolo de primăriile și instituțiile administrației locale și universitățile și școlile de stat), descurajarea muncii și încurajarea simulării acesteia.
Privatizarea indiană a SIDEXULUI și economia de piață au stins treptat avântul siderurgic. Populația s-a redus la 240.000 iar parte din ea se poate vedea în zilele caniculare de-a lungul Falezei Dunării, pe terase ori la ștrandul de la Turn. Inițiativele private, episodice și lipsite de entuziasm se reduc la magazine mici, câteva firme de construcții care au monopolizat lucrările finanțate de stat și câteva zeci mai mici trăind la umbra primelor. Modernizarea orașului se face lent și haotic, asfaltările străzilor mai ales înainte de alegerile locale, lucrările depășesc mereu cu luni nenumărate termenele finale, șantiere sunt abandonate cu lunile fără ca nimeni să spună de ce, bugetele sunt topite instant în proiecte cu efecte cvasi-invizibile.
Așa cum spuneam, vreau să plec de aici. Voi merge în București. Din lac în puț veți spune și veți avea probabil dreptate. Dar sunt un provincial care nu mai poate emigra peste hotare căci rădăcinile sunt adânci iar fascinația capitalei este mare.
*
Bleen a început să scrie în urmă cu 4 ani și a perseverat cu o frecvență de 1 articol pe zi. Acum are o oarecare notorietate și un cuvânt citit de câteva mii de internauți. Eu de ce nu aș face asta? La urma urmei nu contează despre ce scrii, cum scrii, cât important e să scrii ceea ce vezi, înțelegi și crezi. Articolele nu trebuie să fie lungi, sofisticate, pretențioase. Trebuie să fie oneste. Cât despre subiecte: puzderie. Ai ochi, urechi, mirare, furie, bucurie, ceea ce poate fi suficient. Desigur toate acestea trebuie să fie fierte la focul mic al perseverenței.
Blogăreala nu este un exercițiu pentru cititori cât unul pentru sine:
- Este un jurnal al vieții tale, în care poți înregistra toate stupizeniile cu pretenție de gesturi, fapte, gânduri pe care le poți crede la temperatura momentului ca fiind mărețe.
- Este ocazia unică din zi pentru a rememora vorbele, faptele gesturile și, eventual, de a scăpa de frustrarea ratării zilei ce a trecut prin perspectiva promisiunii zilei ce va veni.
- Când scriu sunt nevoit de a consulta dex-ul, ro-en, en-ro, enciclopedii online, wiki, ziare, reviste. Deci vrând-nevrând mai pun ceva la bruma de zacuscă culturală dobândită autodidact și superficial de 40 de ani.
*
Trăiesc de peste 30 de ani în Galați și m-am săturat. Vreau să părăsesc orașul ăsta prăfuit, monoton, stupid și leneș. Simt cum spiritul ăsta mă învăluie și mă transformă într-unul de-al lor, stupid, prăfuit, monoton.
Dincolo de alte orașe mai mari sau mai mici ale țării, Galați-ul este orașul-bloc prin excelență. Comunitatea locală, este inexistentă, fiecare dintre noi trăind izolați în apartamentele din prefabricate de beton. Campaniile electorale sunt duse cu megafonul, afișul sau goarna. Sfârșitul de săptămână este petrecut în curtea blocului, la un grătar cu bere, în grădinile arse de soare și împrejmuite cu garduri din sârmă ruginită ori în garajele de beton încins dar sub care fiecare și-a săpat un beci pentru a-și ține vinul rece. Muzica lăutărească, de cele mai multe ori cu accente orientale acoperă amestecul de glasuri răstite și hodorogite de tutun sau băutură.
Cu o populație de 80 de mii în 1950 industrializarea forțată varsă peste 100.000 de țărani din localitățile învecinate în noile cartiere de blocuri. Comunitățile rurale cu care aceștia erau obișnuiți sunt înlocuite de asociațiile de bloc, organizațiile de partid și ordinea proletară.
Treptat, odată cu fundamentarea proprietății de stat, cultivatorul de odinioară se transformă în culegătorul de bunuri din avuția comună, o formă de furt pe care penalul colectiv o grațiază mereu și o legitimează pervers, tăcut, transformând-o treptat într-o complicitate permanentă: un cornier, un rulment, o bucșă sau o bobină de sârmă este transferată zilnic din gestiunea societăților de stat în balcoanele blocurilor din prefabricate.
Harnic cât fusese țăran, muncitorul se transformă treptat în mimul muncii proletare descrise de manualele revoluționare ale anilor 50-60. Spre anii 80 lozinca lozincilor era: "Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Cornierele, țevile transferate din avuția de stat în cea privată încep să închidă balcoanele-magazii, aducând astfel la vedere o realitate cunoscută și acceptată de fiecare.
La finele anilor '80, mai bine de 300.000 de proletari, ingineri și, eventual, intelectuali populau spațiul cenușiu al orașului. O masă inertă, cuplată la frecvența celor trei schimburi ale industriei siderurgiste de foc continuu.
După 1990, complicitatea continuă, însă dintre noi se ridică întreprinzătorii privați care vor aduce furtul la dimensiuni industriale. Acum doar foarte puțini, mai ales ultimii onești rămași de căruță, mai fură cornier pentru balcoane căci, sub privirile vigilente ale societăților private de pază, pe poartă mai ies ilicit doar transporturi organizate.
Din 1990 până astăzi nimeni nu a condamnat obiceiul transferului oneros din avuția statului în cea privată. Condamnarea furturilor mărunte cu care am fost obișnuiți ar fi trebuit condamnate oficial odată cu condamnarea comunismului. Tot astfel ar fi trebuit explicit condamnate practicile periferice ale societății noastre multilateral pervertite: atribuirea posturilor pe sistemul de pile și relații, munca la stat ca protecție socială a familiei privilegiate (practică care a infestat astăzi, dincolo de primăriile și instituțiile administrației locale și universitățile și școlile de stat), descurajarea muncii și încurajarea simulării acesteia.
Privatizarea indiană a SIDEXULUI și economia de piață au stins treptat avântul siderurgic. Populația s-a redus la 240.000 iar parte din ea se poate vedea în zilele caniculare de-a lungul Falezei Dunării, pe terase ori la ștrandul de la Turn. Inițiativele private, episodice și lipsite de entuziasm se reduc la magazine mici, câteva firme de construcții care au monopolizat lucrările finanțate de stat și câteva zeci mai mici trăind la umbra primelor. Modernizarea orașului se face lent și haotic, asfaltările străzilor mai ales înainte de alegerile locale, lucrările depășesc mereu cu luni nenumărate termenele finale, șantiere sunt abandonate cu lunile fără ca nimeni să spună de ce, bugetele sunt topite instant în proiecte cu efecte cvasi-invizibile.
Așa cum spuneam, vreau să plec de aici. Voi merge în București. Din lac în puț veți spune și veți avea probabil dreptate. Dar sunt un provincial care nu mai poate emigra peste hotare căci rădăcinile sunt adânci iar fascinația capitalei este mare.
28 nov. 2011
Onestitatea în politică!?!
Celor onești ce fac politică în partidele de stânga ori de dreapta ori de aiurea și și-au pierdut speranța în UMANITATEA și ONESTITATE nației noastre:
Dragii mei cred că experiența voastră vă îndreptățește să fiți sceptici ... eu unul și mulți dintre prietenii mei din Noua Republică, muncim onest și plătim impozite de peste 15, 20 ani și nu am avut timp de politică ... ne-a încrezut în PNL, PD, și apoi PLD, PDL ... Acum, însă, nu mai avem în cine ne încredere ... ce alternativă avem?
Mulți dintre voi sunteți sceptici că putem construi Noua Republică cu oameni onești și ne avertizați: cohorte de oportuniști ne vor umple sediile .... Dar, după 15 ani în care am semnat lună de lună OP-uri a căror valoare trecea destul de des de aceea unei garsoniere ... credeți-mă, vom fi al dracului de vigilenți la colegii care vor încerca să se strecoare pe liste cu gândul la a pune lăbuța pe banii pe care NOI ÎI VIRĂM la buget LUNĂ de LUNĂ, cu scadența neiertătoare la 25, executare pe 15 fără drept de apel .... Câte 40-50.000 lei lunar ... sau 400-500.000 lei ... din buzunarul NOSTRU, așa cum scriam acum un an și 2 luni aici:
http://dansilvan.blogspot.com/p/motivatie.html
Înțelegeți esența Noii Republici?
Ne luăm țara înapoi de la cei cărora le-am dat-o în administrare. Pentru asta mi-am tocmit un manager care să-mi păzească bussinesul cât timp eu mă duc să văd pe unde mi-s banii, domnilor !
Noi nu avem nevoie de banii de la buget căci noi am învățat cum să-i virăm acolo. Am învățat asta de la Ionuț Popescu, de la revista Capital, Idei de Afaceri, CODECS Romania și de la alte instituții de onestitate în afaceri. Iar nouă ni s-ar usca mâna să furăm de la semenii noștri!
Apoi odată ajunși acolo vom face ceea ce actualii senatori și deputați nu o fac (căci altfel și-ar ataca propria ființă coruptă): vom striga la fiecare și le vom cere socoteală așa cum declaram aici
http://dansilvan.blogspot.com/2011/10/daca-este-sa-caut-o-cauza-primara-celor.html
sau aici
http://dansilvan.blogspot.com/2011/11/noua-republica-primul-tau-partid.html
Iar dacă voi sunteți de bună credință, și din câte scrieți pe aici așa pare că sunteți, și în PDL, PNL, UDMR v-ați pierdut speranța în "factorul UMAN" atunci vă așteptăm alături de noi!
Căci dacă nu NOI, atunci CINE iar dacă nu ACUM atunci CÂND?
20 nov. 2011
Noua Republică - primul tău partid!
La un moment dat ajunsesem să-mi urăsc țara, până când m-am lămurit că nu țara, ci oamenii sunt cei ce o distrug sau o sfințesc. Orașele, comunitățile, în sine, nu au nimic găunos ci oamenii care o compun. Speranța noastră este că răul vine din obrăznicia, tupeul și vehemența cuibărită într-o minoritate hulpavă. Dacă o misiune ne-am asumat pentru pentru viitorul apropiat, este descoperirea celor care, din bun simț, au stat mereu de-o parte. Apoi, să descoperim printre aceștia, și pe cei ce, în plus, au responsabilitate, curaj și tenacitate, pentru ca laolaltă să punem răul cu botul pe labe ...
Ce invitație mai bună la cetățenie activă, la acțiune politică vreți?
Justiția începe să își facă treaba iar ei sunt speriați, bulversați și preocupați să scape. Vom vedea în zilele ce vor urma cum nimicul din "omul politic" va genera trădarea cârdășiei pe care și-au fundamentat frauduloasele ascensiuni "politice*", acumulările de avere și osânză. Acum e momentul să ne luăm țara înapoi ! PSD, PC, PNL, PD-L sunt niște mere mari, frumoase dar putrede și goale de conținut. Cei câțiva potentați, baroni locali, experții electorali, șulfele de partid, clientul lor "politic", sponsorul veros, acum sunt loviți de DNA. Credeți că ceva ne mai stă în cale? Nu e vreme de dezbateri sterile, de îndoieli metafizice. Acum trebuie să facem calcule și să trecem rapid la acțiune.
Noua Republică devine partid politic, un ALTFEL de partid politic decât merele găunoase pe care le știm. Fiecare dintre noi trebuie să ne punem ideile și rațiunea în slujba acestei construcții. Vremea când stăteam deoparte și criticam a trecut, acum trebuie să punem mâna și să facem ceea ce ei nu au vrut să facă!
La fiecare 5-7 zile fiecare grup local al Noii Republici se dublează. Cetățenia activă s-a pus în mișcare. Dezbaterea este cuvântul cheie. Fiecare în parte avem idei bune, laolaltă ideile devin geniale! Aplicarea lor ulterioară nu mai ține de bunăvoința lor, ci de voința noastră!
Noua Republică este, pentru mulți dintre noi, primul nostru partid! DEMOCRAȚIA, POLITICA, VOTUL, sunt noțiuni, în sine, frumoase dar pe care găinarii, oportuniștii, șmecherii zilei și clientela lor le-au terfelit prin noroi. Pentru mulți dintre voi Noua Republică va fi primul partid. Voi ați stat peste 21 de ani de-o parte pentru că nu v-a plăcut ce vedeați petrecându-se în "politica" lor, în ceea ce ei au vrut să credem că înseamnă politică. Câțiva dintre voi v-ați implicat crezând că puteți dilua mârșăvia dar v-ați ales cu hainele zdrelite, cu vocile răgușite. Ei v-au privit prin geamul fumuriu al limuzinelor în timp ce voi lipeați afișele kitschoase în campaniile lor zgomotoase. Singura voastră soluție este o altă construcție.
Cum va fi Noua Republică? Nu știu, cei ce o vor construi încă se adună. Ce știm cu certitudine este că:
- Fundamentul noii republici va fi CETĂȚEANUL ACTIV.
- În Noua Republică dreptul la opinie, la susținerea argumentativă a propriei opinii, nu mai este doar un drept ci o OBLIGAȚIE.
- Structura Noii Republici va fi una PLATĂ. Nu organizații de femei, tineri, pensionari, etc, șefi de grup, șefi de șefi de grup, maeștri ai manipulării și reprezentării "dezinteresate".
- Membrii ei sunt au drepturi EGALE și puternice. Primul și ultimul venit, membrii și liderii săi au aceleași drepturi.
- Liderii Noii Republici vor fi membri ce-și vor asuma RĂSPUNDERI nu privilegii.
- Autoritatea liderilor se va baza pe SUSȚINEREA membrilor, retragerea susținerii va duce instantaneu la pierderea autorității încredințate.
- Liderii Noua Republică vor avea MANDAT IMPERATIV. Retragerea mandatului de lider va sta permanent la îndemâna membrilor.
Acesta este Noua Republică, PRIMUL TĂU PARTID!
_______________________________
*) Politica, democrația și votul sunt singurele instituții viabile pentru organizarea unei comunități. Ele, în sine, nu au nimic găunos. Omul "politic" le-a terfelit prin simulare și pervertire în scopul intereselor personale. De acum înainte va trebui să folosim ghilimele pentru termenii politică, democrație și vot referindu-ne la sensurile lor, actual și vremelnic, pervertite.
9 nov. 2011
Sub-demnitatea umană
Sub-demnitatea umană: oameni îngenunchiați în ... spatele consilierilor locali!
Nu știu ce să comentez mai întâi: demnitatea umană ajunsă sub pulberea uliței, grotescul intelectualului îngenunchiat în spatele alesului local, scroafa îngrășată de prostia și ignoranța noastră de non-cetățeni, mârlănia impasibilă a bădăranului stând întors cu spatele la femeia îngenunchiată în fața osânzei locale? Lacrimile copilului privindu-și tatăl cu demnitatea distrusă?
Oameni buni, ce se întâmplă cu voi? Ați lăsat slugile să vă secătuiască ființa, le-ați dat ultima bucățică din farfuria copiilor voștri? Și acum, ... acum vindeți demnitatea copiilor voștri, aruncându-i prin exemplul vostru într-o sclavie din care nu vor mai ști că au voie să iasă!
________________
Priviți-le figurile cu atenție, ... aroganță, îmbuibare, nesimțire ... beția puterii urmată de letargia provocată de ignoranța noastră.
(sursa foto: www.adevarul.ro)
30 oct. 2011
Replică la articolul bine scris dar rău intenționat la lui Claudiu Târziu
Replică la articolul bine scris dar rău intenționat la lui Claudiu Târziu
________________________________
Domnule Târziu, nu sunt unul dintre anonimii care se ascunde în spatele unui nickname, nici Ioana pe care am avut ocazia de a cunoaște la București, unde și noi am venit din Brăila și prăfuitul Galați pentru a vedea cu ochii noștri făcătura.
Cu tot respectul pentru sursa dumneavoastră, și cu recunoașterea adevărului că nu numărul ci calitatea contează, pot spune că cei din sală erau pe la 200.
Dincolo de asta, interesul nostru a fost să vedem cât de reali sunt cei ce au născocit, cu mai mult sau mai puțin talent, Manifestul cu pricina.
Pentru noi a fost suficient ce am văzut. Mihail și prietenii săi nu sunt nici dar nici niște naivi, nici legiunile Împăratului Traian dar nici niște domnișoare de pension.
Cu aceste concluzii, domnule Târziu, noi am revenit acasă și ne-am apucat de treabă. Acum suntem la a patra întâlnire săptămânală iar oamenii care ni se alătură, desigur nu cu sutele și nici cu zecile nu sunt nici exaltați și nici oportuniști. Sunt oameni care cu greu rupt două-teri ore din timpul și programul lor, mereu încărcat, dar care nu vor să rateze și ceea ce acum pare, cea de pe urmă șansă.
Ei sunt determinați, conștienți de ce ne așteaptă dar deciși.
În numele acestora, domnule Târziu, vă transmit că ne simțim ofensați că, atacându-l, din motive ce nu ne privesc, pe Mihail, loviți de fapt în inteligența și onestitatea noastră.
Oare de ce oameni onești ca dumneavoastră nu înțeleg, sau nu vor sa înțeleagă, că dincolo de ce ne desparte, ca cetățeni, sunt câteva valori care ar trebui să ne înfrățească?
Democrație și Meritocrație
Nu este așa că politicul e plin de diletanți? Așa este, dar asta, în sine, nu este rău.
--------------------------------------------------
Nicăieri în lumea democratică politica nu se face cu experți ci cu cetățeni. E drept că uneori politicianul nu este doar diletant ci mai este și ticălos sau idiot de-a dreptul. În condițiile în care majoritatea prezintă caracteristicile din urmă, clasa politică și spectacolul ei devin grotești. Unii radicali, oameni educați, se vor grăbi să arunce vina pe lipsa de competențe ale oamenilor politici, ignorând că diletantismul este doar unul, nu și cel mai rău dintre metehnele omului politic dâmbovițean. Se naște aproape automat curentul-reparator denumit în ultima jumătate a secolului trecut "meritocrație", o dictatură a elitelor competente, bazate pe accesul la putere al oamenilor pe baza meritlor validate prin examen, diplome, certificări sau , peiorativ, test IQ.
Meritocrația este mai degrabă ideologie nu sistem de guvernare. Meritocrația fără democrație este o altă formă de aristocrație. În care reprezentantul se impune prin "merite" și nu mai depande de voința onor' popor. Instața care impune nu mai este cetățeanul alegător ci un sistem de evaluare al meritelor, calităților și Doamne fer', al IQ-ului. Cu toate acestea un astfel de om poate fi și ticălos în aceeași măsură în care este merituos.
Din câte știu eu, conceputul este destul nou și vine mai degrabă să impună o exigență în administrație și/sau organizațiile de bussines. Eu zic că soluția este educarea cetățeanului care să poată cântări mai bine între candidați, eventual să-și impună candidații reprezentativi și să poată deosebi între demagog, ticălos și omul politic veritabil, onest și harnic. Dar frâiele deciziei trebuie să rămână la cetățean!
Foarte adevărat este că aparatul politic, vremelnic, și cel funcționăresc, permanent, din cadrul guvernului, parlamentului și administrațiilor locale trebuie separate foarte clar și ponderea primului redusă DRASTIC. Ei acum da, accesul în aparatul politic se va face democratic iar accesul în cel funcționăresc, da, prim merite: concurs, rezultate anterioare, carieră ...
Oricum, dacă e să căutam modele funcționale, eu m-aș uita la constituția USA, o lectură plăcută, simplă și plină de sevă. Să ne apucă să răsucim roata nu numai că e inutil dar este REVOLUȚIONAR de periculos.
28 oct. 2011
Noua republică, o minge de foc!
Dacă este să caut o cauză primară a celor deplânse de Cosmin Aldea, în articolul său, atunci aceasta o voi găsi în raportul dezastruos dintre politicianul veritabil și oportunistul de profesie.
-------------------------------------------------
Eu personal, numesc "clasă politică" totalitatea membrilor simpli și activiștilor de partid din oricare dintre partidele majore ale ultimilor 5-10 ani - PSD, PC, PNL, UDMR, PRM, PD, UNPR, PDD, PP, etc.
Sunt convins că actuala "clasă politică" se împarte în 2 mari categorii:
- Politicieni veritabili - interesați de guvernare, de rezolvarea problemelor societății, în general, și al cetățenilor ei în particular.
- Oportuniștii - interesați de propria avere, căpătuială, sau asigurarea unui venit sigur, pe termen lung pe o funcție în aparatul administrativ, funcție ocupată eludând regulile ei de fond sau formă. (în alte contexte numite lichele, am să evit termenul de dragul unui limbaj decent)
Raportul dintre cele doua categorii, (PV/O), în momentul de față, este de 10:90, 10% - veritabili amestecați printre restul de 90% oportuniști.
Unii vor zice că sunt optimist estimând 10% veritabili, așa că o să recunosc o a treia categorie, formată din politicieni veritabili care fie acceptă, fie se folosesc, de oportunismul colegilor săi.
Nu suntem naivi să credem că doar prin schimbarea legilor vom ameliora raportul PV/O. Desigur schimbarea legilor este unul dintre instrumente. Dar diluția oportunismului din Parlament, Guvern, administrația locală se va face doar printr-o infuzie de cetățeni onești care trebuie să își asume, povara și nu privilegiul, de a deveni oamenii politici veritabili.
Este, dacă vrei, doar o altă formă a îndemnului lansat de noi mai demult, "Să ne luăm țara înapoi!"
Nu suntem naivi să credem că gloata oportuniștilor va ceda ușor, însă un 15% în 2012 este absolut plauzibil.
Văd Noua Republică ca pe o minge de foc (cu diametru de 15%) , aruncată în 2012 în mijlocul Parlamentului și care va iradia transparență, onestitate, profesionalism, seriozitate, empatie cetățenească, solidaritate în jurul obiectivelor esențiale, toate acestea, în detrimentul opacității, oportunismului, diletantismului de carieră, bășcăliei, aroganței de clasă superioară, dezbinare.
Pentru ca asta să ne reușească fiecare dintre cetățenii onești trebuie să se implice în proiectul Noua Republică.
Nu suntem perfecți dar suntem onești iar asta e o premieră absolută în viața politică a țării.
Nu suntem imbatabili, dar suntem mulți și determinați.
Nu suntem perfecți, fiecare avem dramul nostru de oportunism, dar acesta poate fi inhibat dacă cel de lângă mine ești tu, cetățeanul onest care nu-mi vei permite să cedez tentațiilor mizerabile pe care acum le detest!
10 oct. 2011
Mira, scepticul din mine
Mira este nikname-ul unei simpatizante a Noii Republici, dezamăgită de viața politică care a înconjurat-o de peste 20 de ani. Până la apariția declarațiilor de sprijin ale lui Sebastian Lăzăroiu, comentariile ei erau pline de entuziasm. Ulterior acestea s-au mai estompat, neîncrederea luând loc entuziasmului. Rândurile de mai jos sunt răspunsul meu adresat tentației de ne lăsa pradă scepticismului, tentație care ne încearcă pe fiecare dintre noi.
_________________________________________
Mira, în viața reală lucrurile nu sunt alb/negru. În politică cu atât mai puțin. Dacă ar fi fost să privesc alternativele politice în alb și negru, la alegeri nu aș fi pus votul pe nimeni. Din nefericire în 2000 am pus ștampila pe Iliescu și am țopăit exaltat la aflarea rezultatelor. Desigur am simțit cum mâna mi se usucă. În 2004 am ștampilat Băsescu, mi-am luat pruncul de 4 ani și am plecat la București, în piața Constituției, ca să mă bucur cu țara. Dar, cum chiar Președintele Băsescu a spus în ultima confruntare cu Năstase, tragedia este că în mileniul al III-lea alegătorul român nu poate alege decât dintre doi comuniști. Nu am făcut alegerea cu deplină încântare. Aveam multe reproșuri de adresat lui Traian Băsescu. Șuvița rebelă mascând ipocrit o chelie onorabilă era ultimul dintre acestea. Din 2008, 2009 deja am refuzat să mai privesc către viața politică a țării. Mă gândeam deja la Canada sau Marea Britanie.
Cu toate astea, azi sunt tot aici. Îndemnul meu către tine: hai să punem în balanță alternativele, desigur excluzând resemnarea. Vei vedea că îți va fi mai ușor să treci peste... hai să le zicem micile stângăcii ale acestei construcții aparent republicane, declarativ de dreapta, în fond, marele coagulant al unei frustrări naționale fără precedent.
Nici eu nu mă prăpădesc după domnul Lăzăroiu și cu siguranță că nu mi-aș da fiul la meditație la domnul Funeriu. Îl invidiez pe Mihail pentru erudiție și șansa de fi respirat același aer cu Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, dar asta nu înseamnă că nu sunt ușor iritat de felul în care uneori rostește anumite fraze sau acceptă declarații de prețuire din partea entuziaștilor Noii Republici. Dar, Mira, uită-te în urmă, de unde am plecat, și mai ales uită-te la ce alternativă ne paște! Nu e așa că acum Mihail, Lăzăroiu, Funeriu îți apar ca Făt frumos și Albă ca zăpada? Sincer, mie da!
PS.
Argumentul suprem este altul: mergi pe 13 la întâlnirea cu simpatizanții NR. Vei descoperi acolo oameni aidoma ție și asta îți va da putere și încredere. Vei descoperi că nu ești singură într-o țară de hoți, șmecheri, fripturiști și mârlani aroganți. Și cine știe, poate cândva, vom descoperi că aceștia sunt singuri printre noi, ceilalți.
9 oct. 2011
Educația o prioritate a unei politici de stat?
NU, educația nu este o prioritate. Este însăși fundamentul și în același timp, structura, seva și rațiunea oricărui stat
_____________________________________
După părerea mea, prima mare greșeală a primului guvern dar și a următoarelor, este lipsa unei politici coerente privind învățământul și educația.
Învățământul, pentru un stat DEMOCRATIC și CIVILIZAT, este fundamentul. Nu economia, nu sănătatea nici chiar cercetarea, ci învățământul.
Învățământul, deși formal există, este sublim dar, în fond, nu există. Mai rău, în ultima vreme a fost pervertit, corupt și acum propagă și menține false valori.
România poate face reforme peste reforme. Atâta vreme cât acestea vor pleca de "sus", fără legătură cu cei ce sunt "jos", câtă vreme motorul va fi doar la pupa împingând cu oricâtă forță vasul mamut al învățământului romanesc, guvernarea sa va fi imposibilă sau cel puțin greoaie, acțiunile inerțiale. ...
Mesajul meu este aidoma celui pe care îl adresez mișcării NR în formare: singura speranță justificată este legată de felul în care mișcarea s-a declanșat de jos, de la firul ierbii și de felul în care, tot astfel, va fi susținută. Gândiți-va la Titanic și la unul dintre vasele moderne de croazieră. Cel din urmă nu are un singur motor și o singură cârmă plasate la pupa. O serie de motoare plasate în diverse poziții de-a lungul corpului navei asigură forța dar și guvernarea precisă. Pentru a continua metafora: nu trebuie ignorat că, fără o punte de comanda, dotată cu instrumente precise de navigație și mânuite de navigatori pricepuți, vasul va pluti o vreme dar va naviga sinuos, pierzându-se în marea micilor noastre reforme.
Gândindu-mă la un sistem educațional mă gândesc la:
- Învățământul general, obligatoriu care trebuie să formeze abilitățile de cetățean ale oricăruia dintre viețuitorii cetății precum și abilitățile de auto-guvernare și auto-formare ale individului cetățean.
- Învățământul de specialitate în care fiecare după abilități, înclinare și pasiune să-și formeze capacitățile de a profesa într-unul dintre domeniile industriale, artistice, etc.
- Educația permanentă care asigură individului trecut de vârsta școlii instrumente de dezvoltare a abilităților și competențelor.
- Educatori, profesori, dascăli. Oameni care înțeleg și-și asumă importanța fundamentală a profesiei lor. Oameni care își asumă rolul de formatori și reformatori ai concetățenilor săi. Oameni care trăiesc cu demnitatea și onoarea unei misiuni fundamentale pentru vitalitatea și existența acestei nații.
- Coordonarea cu sistemul economic și de afaceri al nației. Multă vreme, de peste 20 de ani, sincronizarea între sistemul educațional și sistemul economic a fost ca și inexistentă. Învățământul și cercetarea nu s-au mai sincronizat după 1990, nici cantitativ și nici calitativ. Am fugit din sistemul centralizat al guvernării socialiste lăsând în urmă instrumente ce nu erau doar apanajul acestuia.
Poți face pe un teren viran o cetate, poți face dintr-un teritoriu o cetate. Condiția e ca locuitorii săi să fie cetățeni liberi și conștienți de propria lor misiune iar pentru asta avem nevoie, mai întâi, de cetățenii dascăli.
Vă așteptăm, cu respect și prețuire, alături de noi, domnilor profesori!
Căci a sosit vremea să ne luăm țara înapoi!
A venit vremea să ne luăm țara înapoi!
Nu cred în declarațiile care constată venirea ceasului prielnic pentru a face sau a drege. Oare acum a venit vremea să ne luăm țara înapoi? NU, acum e târziu, ar fi trebuit să o luăm mai demult, ar fi trebuit să nu îi lăsăm să ne-o ia!
_________________________
Sintagma A venit vremea să ne luăm țara înapoi! aparține unuia dintre noii mei prieteni, Țino Cazimir și a fost "rostită" pe forumul sitului http://nouarepublica.ro. Mi-a plăcut atât de mult, încât am dat fuga aici pentru a nu o lăsa să treacă. Ne întâlnisem dimineață pe una dintre terasele Falezei Dunării din Galați. Încercam să înțelegem de ce am răspuns prezent la manifestul rostogolit pe internet, după chemarea la o Nouă Republică adresată de Mihail Neamțu în urmă cu câteva zile.
Manifestul formulat de Mihail și prietenii săi, acum fondatori (declanșatori) ai mișcării Noii Republici, dă glas majorității frustrărilor pe care le resimțim ca cetățeni ai acestor plaiuri. Cu toate acestea încercarea noastră, obsesivă într-o oarecare măsură, era să înțelegem: cine suntem, ce vrem ? Cine sunt și ce vor oamenii uniți de frustrare, de silă? Care sunt frustrărilor noastre comune?
_________________________
Sintagma A venit vremea să ne luăm țara înapoi! aparține unuia dintre noii mei prieteni, Țino Cazimir și a fost "rostită" pe forumul sitului http://nouarepublica.ro. Mi-a plăcut atât de mult, încât am dat fuga aici pentru a nu o lăsa să treacă. Ne întâlnisem dimineață pe una dintre terasele Falezei Dunării din Galați. Încercam să înțelegem de ce am răspuns prezent la manifestul rostogolit pe internet, după chemarea la o Nouă Republică adresată de Mihail Neamțu în urmă cu câteva zile.
Manifestul formulat de Mihail și prietenii săi, acum fondatori (declanșatori) ai mișcării Noii Republici, dă glas majorității frustrărilor pe care le resimțim ca cetățeni ai acestor plaiuri. Cu toate acestea încercarea noastră, obsesivă într-o oarecare măsură, era să înțelegem: cine suntem, ce vrem ? Cine sunt și ce vor oamenii uniți de frustrare, de silă? Care sunt frustrărilor noastre comune?
...
- Frustrarea unei revolte pornite cu disperare și naivitate dar plătită cu sânge și confiscată de FSN în 1990 urmată de nu ne vindem țara pentru a o da, mai apoi, de pomană.
- Frustrarea de a nu fi putut să ne unim vreo dată pentru a ține piept hoardelor de jefuitori motivați de cele mai josnice pofte și porniri primitive, înarmați cu istețimea, cinismul, duplicitatea, obrăznicia și tupeul șacalilor.
- Frustrarea de a-i vedea pe străini călcându-ne pragul zâmbind amabil, vorbindu-ne politicos pentru a pleca apoi fără a mai dori să revină.
- Frustrarea de a nu se putea asuma cu demnitatea națiunea căreia îi aparținem căci noi nu cerșim și nu vrem de pomană ci vrem să fim egali prin inteligență, râvnă și competență.
- Frustrarea de a ne fi văzut țara pasată abil de la Dej la Dăscălescu de la Iorgovan la Iliescu.
Împotriva acestor frustrări nu ne mai sunt suficiente:
- Speranța și refugiul în munca pasională la locul nostru de muncă,
- Ignorarea simulacrului politic jucat de marile noastre partide și promovat de mijloacele lor de propagandă, în fapt, spectacol grotesc al unor primitivi luându-se la trântă cu dinții încleștați pe ciolan.
- Satisfacția de a fi partenerul serios al măreței națiuni americane sau plăcerea de a călători doar cu buletinul peste frontiera dincolo de care mereu ne-am visat.
- Speranța ultimă de a ne face casă în alt parte când casa noastră e aici ...
Casa noastră este aici! Dar în ea s-au instalat cei pe care nu am îndrăznit să-i dăm pe ușă afară, pe care i-am investit cu încredere lăsându-i să ne cârmuiască trebile cât noi eram plecați la muncă ori la studii! Nea-m întors acum dar ne găsim casa în paragină, cu ferestrele sparte, tocurile de la uși smulse, vântul răscolind frunzele uscate ale speranțelor și încrederii noastre!
Să-i dăm afară din casa noastră! Să redevenim stăpâni la noi în bătătură! Să ne luăm casa înapoi!
Să ne luăm Țara înapoi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




